Un poeta vates modern
„Ion Gheorghe este singurul poet care în mod deliberat vrea să nu se integreze într-o generație sau alta, în contextul liricii actuale. Originalitatea lirică structurală îl face, totuși, ușor de încadrat și, în același timp, îl lipsește, lucru rar, de imitatori. De o vigoare cam greoaie prin desprinderea din „matricea” rurală, acest poet a fost exaltat superficial la debut și apoi privit cu o circumspecție bizară cu cât se diferenția de confrații de generație. Uimind prin capacitatea tenace de a-și împlini o structură singulară, și răzbătând greu la ea, Ion Gheorghe a lăsat o vreme pseudoimpresia că nu va rezista potențialului liric nativ, datorită lipsei de sublimare a substanței intelectuale, cât și din cauza obstinării în cultivarea unui lirism rapsodic de tip rural.”
O antologie din creația lui Ion Gheorghe, alcătuită de chiar autorul poeziilor, își marchează valoarea în dublu sens: pe de o parte, este reprezentativă la nivelul conștiinţei de sine a creatorului, selecția devenind totodată o semnificativă autoevaluare, și, pe de altă parte, ca deschidere către cititorul de azi a unei constituiri artistice aparte.
Deși contestat, înainte de 1989, de către o parte a comentatorilor, elogiat de către alții, apoi uitat într-o realitate culturală asediată de obsesia consumului imediat, Ion Gheorghe și-a afirmat constant originalitatea, deși nu și-a refuzat nici experimentul, uneori cu tensiuni ermetice.
Pe urmele lui Lucian Blaga (eternitatea universului rural), alături de Marin Sorescu (în expresia frustă care înveşmântează lumea satului) şi de Radu Gyr (violenţa revendicativă a verbului), tentat de corespondențele cu realul brut, prinse adesea în formule deconstructiviste (era de așteptat apropierea sa – care nu s-a petrecut – de ținuta postmodernă), Ion Gheorghe aduce în scenă imaginea țăranului privit drept „cută a pământului”, de la care a primit geologia, cu duritatea, dar şi cu frumusețea acesteia, cu adevărurile aflate într-o arhaitate de dincolo de istorie, cu miturile și ritualurile desprinse dintr-un timp al începuturilor.
„… înainte de a fi poet, Ion Gheorghe este «cineva», o apariție spectaculoasă, o personalitate. Și e cu neputință să te sustragi impresiei puțin ciudate, câteodată iritante, oricum însă vii, pline de un relief al «existenței», pe care o emană vrând-nevrând. Rezultatele cele mai bune poezia sa le obține când izbutește să întegreze această senzație de «prezență» particulară, neașteptată; când prezența nu anticipează poezia, nici nu o lămurește din exterior, ci este totuna cu ea.”
(Lucian RAICU)
„… poetul țintește la o mare «construcție» spirituală – echivalentă cu o aventură gnoseologică – bazată pe materiale disparate, dar locale cărora le imaginează, liric, coerența. Demersul său trebuie privit în chip mai larg și așezat într-o serie semnificativă a culturii române unde mereu a existat ca un zid început și neisprăvit, care a provocat imaginația și forța de construcție a unor mari spirite neresemnate…”.
(C. STĂNESCU)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.