„Dintr-o viaţă relativ scurtă, împărţită între activităţi variate şi solicitante – om politic, pretendent la tron şi domnitor, ostaş, călător – Dimitrie Cantemir şi-a urmat cu cea mai mare fidelitate şi rodnicie vocaţia de cărturar. La numai douăzeci şi cinci de ani el şi-a publicat prima carte (Divanul) şi în ajunul morţii pe cea din urmă (Sistemul religiei muhammedane), lăsând posterităţii un tezaur de opere în manuscrise pe care specialiştii le cercetează de aproape trei veacuri.
Rezultatele acestor eforturi au fost, mai întâi, identificarea scrierilor cantemiriene – originale, còpii sau traduceri păstrate în fondurile bibliotecilor de manuscrise şi cărţi rare din diferite ţări. Această acţiune, desfăşurată mai ales în secolele XIX şi XX nu este încheiată. Manuscrisul lucrării Monarhiarum physica examinatio a fost identificat abia în 1950 şi publicat cinci ani mai târziu. Traducerea arabă a Divanului a fost descoperită în 1970, textul latin al Istoriei Imperiului otoman (manuscrisul folosit de N. Tindal pentru versiunea engleză din 1734) a fost localizat în 1984, iar un text integral cantemirian (singurul existent în România) va fi publicat în curând de descoperitorul lui (Vlad Alexandrescu, de la Universitatea din Bucureşti, în „Archaevs”, 7, 2003, fasc. 2-3, sub tipar). Cele mai fidele manuscrise ale Descrierii Moldovei au devenit accesibile cercetătorilor români abia anul acesta, prin eforturile prof. Andrei Eşanu din Chişinău. Manuscrisului latin al Descrierii Moldovei, dus de Antioh Cantemir în Europa la numirea sa în diplomaţia rusă, şi ajuns în colecţiile contelui Friedrich von Thoms din Leiden, i s-a pierdut urma după înstrăinarea lui în 1749. Este greu de apreciat ce surprize ne rezervă cercetările sistematice sau întâmplarea în ce priveşte scrierile cantemiriene păstrate încă în fonduri, arhive şi biblioteci ruseşti sau europene.”
„Dimitrie Cantemir, contemporanul lui Leibnitz, e un fel de Leibnitz al nostru, de o multilateralitate în adevăr uimitoare în activitatea lui ştiinţifică, literară, artistică, politică… Cantemir e întâiul spirit al nostru de dimensiuni în adevăr europene. De personalitatea lui – între cele mai interesante ale veacului aici în Răsărit – s-a interesat un Voltaire, care, se presupune, intenţiona să scrie un studiu despre marele şi ciudatul domnitor al Moldovei.”
1923. / Lucian Blaga
Recenzii
Nu există recenzii până acum.