Poezii

Tu, Moartea mea, care-mi rămâi datoare

Tu stai de veghe, tainică vestală,
Şi-ncet, perfid, mai smulgi câte-o tăcere
Şi cheltuieşti întreaga mea avere
Fără să-nalţi măcar vreo catedrală…

Purtăm acelaşi număr la sandală
Şi te-ai născut cu mine din durere
Dar eu mă-nalţ cu gândul printre sfere
Când viaţa tu mi-o nărui, o, vandală!

Deşi aceeaşi mamă, în risipă,
În lume ne trimite călătoare,
Tu m-ai furat în fiecare clipă
Şi nevăzut şi-atotstăpânitoare
Îmi pui o mască ultimă, în pripă,
Tu, moartea mea, care-mi rămâi datoare!

3 martie 2009

Mai limpezesc…

Se-aude tropot pământesc
Venit dintr-o lume târzie;
În ape străine eu limpezesc
Ultima iubirii felie.

Ce neagră e apa care rămâne
Şi chipul tău palid în ea!
Asemeni hotarul care răpune
Întregul din inima mea.

Coboară din nor pasărea neagră
Înlăuntrul patimii ger…
Unde-mi vei duce inima neagră
Când ea în sine mi-e temnicer?

Şi iarăşi, mai spre sfârşite
Mai limpezesc mângâierea
Şi bate din aripi cerşite
Clipa visată spre re-nvierea…

10 martie 2009

Şi îngeri vin să umple transparenţe…

Iată, iubite, clipa vine sonor
Şi umple policrom sufletul meu
Şi paseri albe se rotesc în zbor
Şi îngeri vin să umple transparenţe…

Iată, iubite, stau vămile la pândă
Şi lumile noastre se scaldă în ele
Iar dragostea noastră crescândă
Priveghi şi smirnă presară în stele…

Iată, iubite, vine spaima de noapte!
Ca sângele se-ncheagă în suflet durerea…
Unde şade ciocârlia din şoapte
Şi unde nevăzută, flămândă, puterea?

Iată, iubite, vin alte stoluri de paseri, pe rând
Şi torc o lumină bolnavă;
Ultimul stol de paseri negre, zburând
Lasă în urmă dâra morţii, grea ca o lavă…

11 martie 2009