Un mare roman, ignorat fie din laşitate (…), fie din indiferenţă. În fine, cum critica literară este nu doar un exerciţiu hermeneutic, ci şi unul axiologic – altfel interpretarea e mohorâtă şi laxă, având miasmele apei stătute –, mi-am spus că nu e tocmai lipsit de sens să descindem în ţesătura romanului, pentru a-i descifra desenul ascuns, pentru a-i evalua adâncimile şi, de ce nu?, pentru a vedea în ce măsură în articulaţiile lui se ascunde, deliberat sau prin fatalitate, partea nevăzută a autorului. Şi nu cred că e vorba de curaj, ci de onestitate.
Mircea A. Diaconu
EUGEN URICARU s-a născut la 1 noiembrie 1946, în Buhuşi. Debutează editorial în 1974 cu volumul de povestiri Despre purpură. După cartea de debut, publică volumul de nuvele Antonia (1977) şi romanele Rug şi flacără (1977), Mierea (1978), Aşteptându-i pe barbari (1981, 1999), Vladia (1982), 1784 – Vreme în schimbare (1984), Stăpânirea de sine (1986), Glorie (1987), Pentimento (2000), Navigare (2001), Cât ar cântări un înger (2008), Plan de rezervă (2011). Cărţile autorului au fost distinse cu premii ale Uniunii Scriitorilor din România (1980, 1985) şi cu Premiul Academiei Române (1985). Volumele sale au fost traduse în germană, polonă, greacă, maghiară, rusă, macedoneană, vietnameză şi sârbă. Este de asemenea traducător din limbile italiană (Curzio Malaparte, Italo Calvino) şi rusă (Alexandr Soljenițîn), precum şi autor de scenarii de film. Filmele Rug şi flacără şi Stare de fapt (realizate după scenariile sale) au fost distinse cu Marele Premiu la Festivalurile de la Santa Rem (Portugalia, 1979) şi respectiv San Marino (1995). Fondator al revistei Echinox (1968).
Recenzii
Nu există încă recenzii.