Trupul de fum al zilei

Trupul de fum al zilei de Rodica Braga

* * *

o gheaţă în sân
adăpostesc de-o vreme,
e frica de-a privi în ochi
al toamnei început
şi galbenul sfârşit
al verii,
când, ochi în ochi
cu al soarelui nimb rotitor,
cu margini luminoase
ce pâlpâie în rozuri, verde,
indigo şi violet,
las razele să-mi
sfredelească adâncul întuneric
încuibat în carne.
privirea îmi alunecă-n
adânc,
spre înţelesuri neştiute
care răzbesc şi se desfac
cu liniştea seminţelor
prea coapte,
ci eu, imponderabilul
din gheaţa care se topeşte,
le simt acidulat
în sânge şi-n hărţile
încifrate ale poeziei
ce-a început, din nou,
să-mi haşureze fiinţa.

* * *

o gheaţă în sân
adăpostesc de-o vreme,
e frica de-a privi în ochi
al toamnei început
şi galbenul sfârşit
al verii,
când, ochi în ochi
cu al soarelui nimb rotitor,
cu margini luminoase
ce pâlpâie în rozuri, verde,
indigo şi violet,
las razele să-mi
sfredelească adâncul întuneric
încuibat în carne.
privirea îmi alunecă-n
adânc,
spre înţelesuri neştiute
care răzbesc şi se desfac
cu liniştea seminţelor
prea coapte,
ci eu, imponderabilul
din gheaţa care se topeşte,
le simt acidulat
în sânge şi-n hărţile
încifrate ale poeziei
ce-a început, din nou,
să-mi haşureze fiinţa

* * *

o gheaţă în sân
adăpostesc de-o vreme,
e frica de-a privi în ochi
al toamnei început
şi galbenul sfârşit
al verii,
când, ochi în ochi
cu al soarelui nimb rotitor,
cu margini luminoase
ce pâlpâie în rozuri, verde,
indigo şi violet,
las razele să-mi
sfredelească adâncul întuneric
încuibat în carne.
privirea îmi alunecă-n
adânc,
spre înţelesuri neştiute
care răzbesc şi se desfac
cu liniştea seminţelor
prea coapte,
ci eu, imponderabilul
din gheaţa care se topeşte,
le simt acidulat
în sânge şi-n hărţile
încifrate ale poeziei
ce-a început, din nou,
să-mi haşureze fiinţa