stăm fiecare strânşi, închişi
în solitudinea lui,
cum stă nuca în coajă.
aş vrea ca norii să fim,
mereu migratori unul spre
altul, topindu-ne,
dizolvându-ne unul în
altul, într-o comună
conlucrare, aducătoare de furtuni
şi-apoi dispărând,
fără nici un rest şi regret,
în seninul veşnic neschimbător
ce se iscă în urma lor.
Fragment:
„Iar de priveşti îndelung abisul, află că şi abisul îţi scrutează străfundul sufletului.”
(Fr. Nietzsche, Dincolo de bine şi de rău)
după vreme îndelungată,
cuvintele au decis
să se întoarcă la mine,
cu fereli, cu teamă,
cu reticenţă,
mă amuşină cu pas şovăitor.
eu le privesc cu mirare,
mă întreb, oare,
de ce
m-au părăsit
când aveam
nevoie de ele mai mare?
au dat bir cu fugiţii
când mintea mea clocea
ouă de întuneric,
învârtindu-le expert
de pe o parte, pe alta,
încălzindu-le,
dându-le şanse de eclozare.
sau doar eu le-am părăsit
în faţa tăvălugului
ce mă strivea
ca pe o prună uscată?
oricum ar fi,
de-o parte şi alta,
iertarea îşi oficiază
slujba ei tămăduitoare.
cuvintele se oferă
iar cu ardoare,
eu mă hrănesc cu seva lor
subtil otrăvitoare,
căci vreau să mor
strivind pe buze stropul
de energie al lor
ce desface noduri şi semne
cardinale.
Rodica Braga (n. 28 iunie 1938, Alba Iulia) a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca în anul 1960. A lucrat ca profesoară de limba şi literatura română şi bibliograf, la Baia-Mare, iar din 1970, când s-a stabilit la Sibiu, s-a dedicat în întregime creaţiei literare. A debutat în „Tribuna” din Cluj-Napoca, în 1971, iar editorial în 1972 la Editura „Cartea Ronânească”, cu volumul de schiţe şi povestiri Sângele alb al pietrelor. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1979. A scris proze scurte, romane, cărţi pentru copii, versuri, publicistică. […]
Recenzii
Nu există încă recenzii.