Pachet serie de autor Mircea Platon

Pachetul contine titlurile:

Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc
Northrop Frye, vorbind despre o „etică a schimbării”, atrăgea atenția încă de la sfârșitul anilor ’60 – ani în care s-au extins la scară largă multe dintre experimentele și ingineriile sociale importate și în România după 1989 – asupra importanței protejării continuităților structurale, a liniilor de forță culturale ale unei societăți: „Adevăratul fundament al acestui sentiment al continuității timpului era, cred, sentimentul continuității instituțiilor sociale. Secole la rând, omul occidental a fost sporit și civilizat de instituțiile sale: doar continuitatea națiunii, a bisericii, a clasei sale sociale, a partidului, a genealogiei sau a breslei sale dădea vieții sale o dimensiune de mai mare importanță.

Pierderea încrederii în permanența acestor instituții, sau, mai degrabă, în presupunerea că sunt cumva mai bune tocmai pentru că sunt permanente, a adus după sine o criză de stranie versatilitate. Nu e o criză politică sau intelectuală, sau religioasă: e toate aceste lucruri la un loc, o criză a spiritului. […] Motorul continuității instituțiilor sociale este continuitatea cunoașterii și a procesului de învățare și, într-o epocă în care proiecțiile sociale nu se mai bucură de loialitatea nimănui, nu putem decât să ne întoarcem la această sursă a lor”.

Ceea ce a făcut procesul de reforme (structurale și sistemice) ale învățământului românesc a fost, într-o țară zguduită din temelii ca România trecută printr-un comunism atroce pentru continuitățile istorice și un post-comunism haotic și iconoclast, tocmai să ne rupă legătura cu acea sursă a proiecțiilor sociale/ instituțiilor permanente care e continuitatea cunoașterii și a învățării. Ne-a tăiat cu inconștiență sau cu sadism, deci, cu perversitate, ultima șansă de a redeveni o societate normală. / Mircea Platon

„Cartea domnului Mircea Platon este o analiză și o descriere, totodată, a mecanismului „reformei permanente” din învățământul românesc. „Reforma permanentă” este, ca și „revoluția permanentă”, o moștenire a comunismului progresist preluată ad litteram de noii progresiști globali și globaliști care au preluat frâiele societăților noastre. Deșcolarizarea, dezindustrializarea, deculturalizarea, decreștinarea României sunt fenomene care conduc la dezvoltarea și stabilizarea statutului de colonie nesemnificativă, producătoare de forță de muncă europeană, pe care îl are la ora actuală România. O lectură necesară.” / Mihai Gheorghiu

Națiune, modernizare și elite românești
Axul motor al modernizării societăţii româneşti a fost recăpătarea sentimentului demnităţii. Modernizarea însemna, pentru Alecu Russo şi alţi patrioţi din generaţia sa, îndreptarea din şale, încetarea „coloveranţiilor”, a temenelelor pe care şalvarii, spre deosebire de pantaloni, le îngăduiau fără riscul de a pocni cusăturile. Din punct de vedere cultural, modernizarea ca verticalizare însemna recuperarea istoriografică a trecutului românesc şi crearea unui sistem de economie simbolică, legând organic cultura populară de cea a elitelor naţionale. Anunţat de multe proiecte culturale, de la cele ale lui Ion Heliade‑Rădulescu, Gheorghe Asachi, Mihail Kogălniceanu sau Alecu Hurmuzachi, acest program a fost cel mai strălucit pus în pagină de societatea Junimea şi Convorbiri literare. Din punct de vedere politic, tipul de modernizare pentru care luptau Alecu Russo şi generaţia sa presupunea, în formularea sintetică a lui Ion C. Brătianu, libertatea personală prin independenţa naţională. Din punct de vedere economic, modernizarea României presupunea dezvoltarea economiei româneşti prin adoptarea unui program economic care să îmbine armonios protecţionismul economic necesar dezvoltării industriilor naţionale cu economia la scară umană, a micii pieţe libere. (Mircea Platon)

Strălucita pledoarie a scriitorului și istoricului Mircea Platon pentru reconstruirea demnității naționale se constituie într-o lecție de istorie a cărei menire este revivifierea rădăcinilor tradiției naționale și întoarcerea cu fața spre modelele fondatoare ale României moderne. Altminteri spus, lectura corectă a istoriei făcută de un cărturar, pentru care erudiția, verticalitatea și onestitatea sunt calități intrinseci, ne oferă soluțiile necesare pentru a depăși un impas la suprafață insurmontabil. Dacă ai demnitatea rădăcinilor proprii, problemele se transformă în situații ce-și impun de la sine soluționarea. Istoria citită corect îți oferă răspunsurile la toate întrebările. Aproape.

Geografie şi conştiinţă naţională

Mă gândesc la un articol despre Hogaș. Teribil mă chinuiește Hogaș. E așa de curios că a murit! Lipsește așa de mult! Parcă aș vrea să-i mai spun ceva – și nu se mai poate! Niciodată n-am simțit ceva la fel despre un mort. Probabil pentru că avea atâta viață, era însăși viața. Și era și Moldova, și trecutul, și munții, și mânăstirile – care nici ele nu mai sunt. A murit simbolic!” (Garabet Ibrăileanu către George Topîrceanu, 1918)

Elitele și conștiința națională 
România are tot ce îi trebuie pentru a fi o națiune bine întocmită. Doar că firele sunt conectate greșit. E ca și cum ai avea o moară de vânt pe care ai băga-o sub apă așteptând apoi să-ți alimenteze cu energie o fabrică de conserve în care tu ai vrea să fabrici ciorapi. Potențialul României e ignorat și risipit din cauză că subansamblele României sunt conectate anapoda de o pseudo-elită care nu înțelege să ajute la structurarea personalității naționale a românilor. Și această structurare începe de la buna noastră așezare în raport cu potențialul identitar, cultural și modelator de acțiune pe care ni l-au lăsat strămoșii. (…)

Dincolo de discuțiile pseudo-savante despre noutatea conceptului de națiune și modernitatea miturilor naționale „inventate” de elitele burgheze în contextul dorinței lor de a unifica piața internă pe fundalul colapsului ordinii feudale și al eclipsării creștinismului ca ortodoxie publică, dincolo, deci, de aceste ideologeme care încearcă să discrediteze ideea națională, așezând-o pe o anumită treaptă a unui evoluționism cultural care prevede trecerea sau ascensiunea de la faza națională la cea supranațională și suprastatală, se cuvine să reținem un lucru. Și anume că, în esență, după cum spunea Iuliu Hațieganu, „națiunea însemnează unitate de generații. Patria însemnează unitate de viitor”. Și unitatea de generații nu trebuie dovedită dinspre astăzi spre ieri, de vreme ce a fost deja săvârșită de ieri spre azi. Locuim în această continuitate, suntem deja așezați în ea. Trebuie doar să o recunoaștem și să ne punem la lucru în lumina ei.
(Mircea Platon)

Treptele umbrei
Am decis să încep cu volumul cel mai nou, din ziua de azi, și să bat cale întoarsă spre trecut. Ciclurile sunt orânduite, așadar, în ordinea inversă scrierii lor. Trecutul este ultimul, la temelie, dedesubt. Arheologia poetică se impune, pentru că, în mod paradoxal, orașul era mai bătrân pe vremea când eu eram mai tânăr. Pe măsură ce am îmbătrânit, el s-a modernizat, a întinerit poluat, acromegalic, acneic. Iașul de acum, din România deschisă, este „Iașul lor”, în celelalte trei volume găsiți Iașul meu, care mocnește încă și respiră neștiut, în adâncime, ca realitate nevăzută. /Mircea Platon

Cominternul educațional și deșcolarizarea digitală
Școala clasică, de care România s-a bucurat din 1864 până prin 1995, era un loc unde elevii își cultivau inteligența și discernământul intelectual și moral prin contactul cu tot ce era mai bun din tradiția intelectuală a națiunii și a umanității.
Școala corectă politic tinde să fie un loc unde sunt educați și părinții, alături de elevi, în sensul tendințelor progresiste, bazate pe lepădarea de orice patrimoniu clasic și de orice repere stabile. E un loc de unde, sub pretextul educării elevilor, se iradiază ideologie radicală și în familie. Ba, după cum se vede, școala este un loc unde nu elevii, ci profesorii trebuie să învețe mereu, să se lase reeducați. Scopul școlii de tip nou, activ, experimental și progresist, este acela de a educa profesorii: continuu. E înscrierea întregii societăți în fluxul unei îndoctrinări fără sfârșit.

(…) Nu înțeleg de ce acești reformatori nu acceptă ideea de a lăsa sistemul de învățământ clasic în pace, de a-l consolida și de a face un alt coridor educațional (cât de digitalizat vor ei), un fel de școli profesionale pentru corporații. De ce e nevoie să distrugă întreg sistemul de învățământ? De ce această uniformizare? De ce strategia MEC prevede „cursuri de formare pentru părinți” și de ce „ținta este ca, până în 2027, 90% din populația țării să fie alfabetizată digital”? Cum poate MEC să se asigure că 90% din români vor fi alfabetizați digital? Folosind digitalizarea școlii ca pe o pârghie a unui uriaș mecanism de inginerie socială? Acesta a ajuns rolul școlii? A ajuns MEC un soi de Minister al Propagandei și Uniformizării? Pe vremea când elevii purtau uniforme școala era mai umană decât astăzi, când, sub pavăza ideologiei diversității de toate felurile, părinții și copiii sunt supuși la cele mai despotice și umilitoare forme de manipulare și îndobitocire./ Mircea Platon

Preț individual cumulat în librării: 234,15 lei;
Preț individual cumulat în librăria Ideea Europeană: 193,50 lei;
Preț Pachet promoțional: 165,30 lei.