Joc în iad şi muncă-n rai

Personalitatea lui Velimir Hlebnikov e una neordinară, impetuoasă şi polivalentă care conjugă în mod original imaginaţia poetului, deducţiile omului de ştiinţă şi viziunea filosofului în stare de simbioze şi sinteze irepetabile, captivante, de o ideaţie de primat. Este autorul novator sui generis care deschide o impresionantă bogăţie de posibilităţi ideatice, compoziţionale. Abordează principiile „operei deschise” („otkratogo proizvedenia”), caracterizată printr-o adevărată luxurianţă a imaginaţiei, libera dizlocare-intercalare a planurilor prozodice, lingvistice, imprevizibilitatea rocadelor de procedee şi intenţii stilistice. Inegalabil geniu împătimit de verbocreaţie: spre exemplu, din verbul liubit’ (a iubi) a derivat… 500 de noţiuni afine!

Apoi, Hlebnikov rămâne a se considera autorul-teoretician în stare să prevadă mersul istoriei. Elaborase chiar şi o lege a generaţiilor. Spera că, prin sinteze informaţionale, să apropie metodele ştiinţei de cele ale artei, spre a se ajunge la o neomitologie şi supralimbă a omenirii. Chiar dacă partea de utopie nu rămâne decât utopie, în toate calculele lui  Hlebnikov impresionează o coincidenţă, să zicem, extraordinară: în anul 1912, poetul se întrebă dacă „nu e cazul să aşteptăm, în 1917, căderea statului?” Reia această ipoteză peste doi ani, publicând un registru cu datele prăbuşirii marilor imperii. În dreptul anului 1917, în loc de numele vreunui stat concret, se menţiona doar: „Oarecare”. Ba mai mult, îi expediază lui A. Naraskin, ministru în guvernul rus, această Schiţă asupra prezicerii viitorului, în care, prin acea cădere din 1917, era vizată, bineînţeles, Rusia.