Oglinzi paralele

Volumul Oglinzi paralele întruneşte studii care dezbat aspecte mai puţin clarificate până acum referitoare la proză, la teatrul sau la corespondenţa eminesciană, la relaţiile cu literatura germană (Spielhagen, Rötscher, Lenau), la receptarea în câmp românesc ori străin. Volumul cuprinde şi cea dintâi cercetare amplă dedicată, de istoriografia noastră literară, apariţiei şi circulaţiei formulei „poet naţional” atribuită lui Eminescu.

Toma Nour nu se confesează pentru a se putea descifra, nu se formează sub ochii cititorului, precum, spre exemplu, o făcuse Manoil al lui Bolintineanu. El intra în istorie gata format, iar textul romanului înseamnă mai mult o detaliere a elementelor ce compun un personaj ajuns la finele vieţii, un personaj încheiat ca destin. El se povesteşte pe sine cu detaşare, între el şi propria viaţă existând un sentiment de desprindere, dar care nu conduce şi la o cunoaştere a cauzelor.

Personajul se recunoaşte şi se acceptă chiar de la început a fi „geniu pustiu”, refuză dialogul cu ceilalţi, pentru că se iubeşte enorm pe sine însuşi…
Eminescu răscoleşte diversele feţe ale Erosului şi creează un fel de mistică a eroticii.