Teoria şi practica literaturii la început de mileniu

Autoarea trece în revistă principalele direcţii din teoria critică a ultimelor două decenii, a căror sursă empirică este literatura publicată la graniţa dintre secole. Din studiul paralel, al limbajelor teoretice şi al lumilor ficţionale, se poate observa omogenitatea epistemică şi retorică a operelor literare aparţinând unei faze din istoria literaturii, forţa modelatoare a unui spirit al timpului care se manifestă dincolo de graniţe geo-politice. Totodată, printr-o lectură comparatistă, se poate demonstra capacitatea impresionantă a unei literaturi naţionale de a reface, într-un timp foarte scurt, legăturile cu marile centre de cultură şi de a „negocia”  cu succes forme şi idei literare ale unei epoci comparabile, prin ambiţiile enciclopediste şi de sinteză, cu Renaşterea. Abordarea are caracter interdisciplinar, la graniţa dintre studiul filologic şi modelele epistemologice furnizate, în epoca numită a „complexităţii”, de ştiinţă dominantă: fizica cuantică.