Un vis al inteligenţei libere

Nota autorlui
Un vis al inteligenţei libere adună texte publicate, majoritatea, în „Convorbiri literare”, între octombrie 2013 şi aprilie 2015.
Nu mi-am propus nici în acest volum a face critică, în sensul curent al cuvântului, şi nici obişnuita eseistică.
Aceste articole exprimă sau/şi afirmă, cu prioritate, câteva opinii, în genere o atitudine cât mai coerentă faţă de un eveniment, îndeobşte literar, ori faţă de o carte, de o personalitate, de o temă în dezbatere curentă sau referitoare la viaţa revistei „Convorbiri literare” etc.; încercând a fi o istorie în desfăşurare a vieţii publicistice şi de idei, dar şi a vieţii literare naţionale.
Nu am schimbat nimic faţă de cele publicate, în afara greşelilor inerente de tipar, asigurând astfel o fidelitate cel puţin temporară a diverselor atitudini literare (adunate, aici, în al nouălea volum) impuse de evenimente, la care m-am străduit să dau un răspuns propriu.

Junimea, un vis al inteligenţei libere

Data constituirii Societăţii Junimea pluteşte sub aripa misterului, învăluită într-o aură vag legendară, una care însoţeşte mai totdeauna naşterea unor mari personalităţi sau varii societăţi culturale de înalt prestigiu.

Din mărturiile fondatorilor ar rezulta un interval temporal cuprins între toamna anului 1863 şi începutul anului 1864. Citim în Amintiri din „Junimea” a lui Iacob Negruzzi, la Capitolul I, Înfiinţarea societăţii literare: „La banchetul anual prin care se serba aniversarea înfiinţării societăţii «Junimea», secretarul perpetuu – acela eram eu – avea obiceiul să ţie un discurs glumeţ, care începea totdeauna cu următoarele cuvinte: «Originea Junimii se pierde în noaptea timpurilor»… Tot aşa aş putea începe, fără glumă, şi astăzi, când mi-a venit în gând să scriu oarecare amintiri despre această societate, care a ocupat un sfert de secul din viaţa mea, şi cu care se leagă multe şi plăcute aduceri-aminte ale tinereţii mele. Se poate, în adevăr, zice că originea «Junimii» se pierde în noaptea timpurilor, de vreme ce ar fi foarte greu a-i fixa cu exactitate epoca înfiinţării.

Mulţi membri ai «Junimii» cred că societatea lor datează din toamna anului 1863, însă aceasta nu poate fi, de vreme ce eu, unul din cei cinci fundatori, m-am întors din străinătate în Iaşi, după săvârşirea studiilor, în seara de 25 octombrie 1863, iar T. Maiorescu, altul dintre fundatori, plecase cu o zi înainte din Iaşi la Berlin, şi amândoi ne-am încrucişat în drum la Botoşani, unde petrecurăm noaptea în acelaşi han, fără să ne facem cunoştinţa şi fără măcar să ne întrevedem”.

Sunt relatate în continuare întâlnirile secretarului perpetuu al Junimii cu viitorii fondatori şi este narată şi prima întâlnire a acestora la Maiorescu, pentru a asculta o lectură a lui Carp din traducerea sa după Macbeth, în versuri. „Oricum ar fi, în acea seară – apreciază viitorul şef al foii junimiste – se poate zice că a fost întâia şedinţă a «Junimii», fără ca cei prezenţi să se fi gândit încă la înfiinţarea unei societăţi”.

Sunt continuate şi în 1864 prelegerile populare iniţiate de Titu Maiorescu cu un an înainte. Th. Rosetti, într-una din duminici, urma să vorbească despre Societatea modernă. La acel moment are loc un incident penibil, lectorul blocându-se la titlu, pe care îl repetă de câteva ori, urmând câteva scuze şi părăsirea sălii. După obiceiul de a se întâlni cu toţii, după prelegere, la Maiorescu, într-o astfel de după-amiază „s-a hotărât înfiinţarea în regulă a unei societăţi literare, care de fapt şi exista. Mai multe dumineci de-a rândul am discutat numele ce trebuia să-i dăm. Tot felul de propuneri şi serioase şi glumeţe se făcură şi se respinseră de-a rândul.

Un moment numele care dobândi aprobarea celor mai mulţi fu Ulpia sau poate chiar Ulpia Traiană. Însă în duminica următoare toţi cinci venirăm cu gândul ascuns de a propune adoptarea altei numiri, căci după reflecţiile făcute acasă, numele Ulpia ni se păru din cale afară pretenţios”.

La următoarea întâlnire a celor cinci fondatori, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, P.P. Carp, Vasile Pogor, Th. Rosetti, cum se aşteptau cu toţii, la propunerea gazdei se reiau negocierile asupra numelui: „După multă discuţie, Theodor Rosetti ne zise de pe patul unde era culcat:
– Măi băieţi, vreţi să vă dau eu un nume fără pretenţie, care să vă placă la toţi, fiindcă nu zice mare lucru?
– Vorbeşte!
– Hai s-o botezăm «Junimea», zise Theodor Rosetti.
– Foarte bine găsit! strigarăm cu toţii. Atunci Pogor, ridicându-se de pe canapeaua pe care se aruncase, începu să cânte ca un preot pe nas, şi întrebă de trei ori:
– S-a lepădat copilul de Satana pedantismului?

De trei ori răspunserăm cu toţii râzând:
– S-a lepădat.
– În numele Domnului, boteze-se dar «Junimea»! exclamă Pogor, şi «Junimea» a rămas până în ziua de azi”.

Pe acelaşi subiect, citim în Amintiri de la „Junimea” din Iaşi, a lui George Panu, încă de la primele pagini o variantă nu mult diferită de a redactorului „Convorbirilor literare”, dar care pare a fixa, nu fără umor şi ironie, ca an de înfiinţare februarie 1863: „La fiecare banchet de aniversară a înfiinţărei societăţei «Junimea», domnul Iacob Negruzzi avea specialitatea ca să stabilească în mod exact data întemeierei «Junimei» şi totuşi curs de vreo 14 ani nu a reuşit complect să o stabilească! De ce? Fiindcă îndată ce oratorul – bineînţeles într-un discurs umoristic – determina o dată oarecare, o droaie de întrerupători, vociferând, îi aruncau cele mai energice dezminţiri. Oratorul, obosit şi dominat de un tumult asurzitor, era nevoit să se aşeze şi să renunţe la restul cuvântărei.
Atunci, ca un mijloc de conciliare, se scula domnul Vasile Pogor şi striga: «Domnilor, nu vă mai certaţi degeaba de la data înfiinţărei societăţei noastre, căci părerile sunt aşa de împărţite încât pentru o societate atât de disciplinată ca a noastră (la cuvântul disciplinat, un ura! colosal ieşea din piepturile tuturor), acest lucru este mărul de discordie; de aceea, eu propun să votaţi următoarea dată asupra căreia cred că avem să convenim cu toţi… Să convenim, domnilor, că originile Junimei se pierd în noaptea timpurilor…».

În toţi anii această propunere este aclamată şi consacrată.

Soluţiunea însă nu mulţumea pe toţi. Domnul Iacob Negruzzi, cel mai recalcitrant, protesta in petto şi urma cu investigaţiunile mai departe – aşa că, în cursul acelor mulţi ani, a ajuns la oarecari descoperiri destul de însemnate asupra originei Junimei, însă nu de tot complecte.

Aşa, domnul Negruzzi a stabilit deocamdată anul înfiinţărei: acela de 1863. A ajuns domnia-sa, de asemenea, să stabilească şi luna, luna februarie – mi se pare; a ajuns să stabilească şi locul unde s-a zămislit ideea, anume în dreptul unui fânar de lângă poarta bisericei Trei-Sfetitelor. Ca să se stabilească acest fânar, contraversa a durat mai mulţi ani. Domnul Maiorescu pretindea că, ieşind din curtea Şcoalei normale, unde era director, împreună cu domnul Pogor, într-o seară, s-au oprit amândoi în dreptul fânarului amintit şi acolo le-a venit ideea înfiinţărei unei societăţi; domnul Pogor însă pretindea că a mers împreună cu domnul Maiorescu până la un alt fânar, acel din dreptul bisericei catolice şi că acolo le-a venit geniala idee. După multe apeluri la memorie şi după lungi discuţii, domnul Pogor a sfârşit prin a se ralia la părerea domnului Maiorescu.