Ca ființe înzestrate cu conștiința, aproape la fiecare pas pe care-l facem recurgem la argumentare și apelăm la metode de cunoaștere, pe care le folosim mai mult sau mai puțin conștient și corect. Ne propunem, de pildă, ca a doua zi să plecăm mai devreme de acasă și aducem ca argument nevoia de a achita, înainte de a începe serviciul, taxa la întreprinderea de electricitate. Ca elevi, știm că avem de dovedit, la școală, că am înțeles teorema lui Pitagora (suma pătratelor catetelor este numeric egală cu pătratu ipotenuzei), iar proba este chiar capacitatea de a demonstra noi înșine teorema. Ca profesori, nu numai că enunțăm propoziția conform căreia a spune adevărul este de preferat oricărei alternative, dacă știm că trebuie să fim pregătiți să dovedim aserțiunea. Când, de la o tribună publică, declarăm că impozitul pe valoarea adăugată va trebui sporit, vom fi obligați să aducem dovezi în susținerea afirmației. Atunci când, într-un tribunal, are de stabilit o proprietate controversată asupra unui teren viran, judecătorul va cere părinților să-și prezinte probele ce le susțin revendicările rivale. Iar exemplele se pot multiplica la nesfârșit.
Toate comenzile sunt procesate rapid și, prin confirmarea lor telefonică promptă și prietenoasă, ne asigurăm că adresa dvs. este corectă și completă, pentru a preveni orice întârzieri în livrare. Comenzile sunt expediate cel târziu a doua zi din depozitul librăriei noastre, urmând să vă ajungă în cel mai scurt timp - în funcție de modalitatea de transport aleasă, în următoarea zi lucrătoare prin curier sau în 3-4 zile prin poștă.
Produsele digitale (eBooks) sunt expediate prin intermediul poștei electronice a cumpărătorului, imediat după confirmarea plății (nu se percepe niciun tarif de expediere).
Recenzii
Nu există recenzii până acum.