România are tot ce îi trebuie pentru a fi o națiune bine întocmită. Doar că firele sunt conectate greșit. E ca și cum ai avea o moară de vânt pe care ai băga-o sub apă așteptând apoi să-ți alimenteze cu energie o fabrică de conserve în care tu ai vrea să fabrici ciorapi. Potențialul României e ignorat și risipit din cauză că subansamblele României sunt conectate anapoda de o pseudo-elită care nu înțelege să ajute la structurarea personalității naționale a românilor. Și această structurare începe de la buna noastră așezare în raport cu potențialul identitar, cultural și modelator de acțiune pe care ni l-au lăsat strămoșii. (…)
Dincolo de discuțiile pseudo-savante despre noutatea conceptului de națiune și modernitatea miturilor naționale „inventate” de elitele burgheze în contextul dorinței lor de a unifica piața internă pe fundalul colapsului ordinii feudale și al eclipsării creștinismului ca ortodoxie publică, dincolo, deci, de aceste ideologeme care încearcă să discrediteze ideea națională, așezând-o pe o anumită treaptă a unui evoluționism cultural care prevede trecerea sau ascensiunea de la faza națională la cea supranațională și suprastatală, se cuvine să reținem un lucru. Și anume că, în esență, după cum spunea Iuliu Hațieganu, „națiunea însemnează unitate de generații. Patria însemnează unitate de viitor”. Și unitatea de generații nu trebuie dovedită dinspre astăzi spre ieri, de vreme ce a fost deja săvârșită de ieri spre azi. Locuim în această continuitate, suntem deja așezați în ea. Trebuie doar să o recunoaștem și să ne punem la lucru în lumina ei. (Mircea Platon)
Eurobservator –
Maria-Ana Tupan: Elitele între narcisism şi implicare
Publicarea unei cărţi despre pericolul alienării de propriul destin al unui popor în condiţiile triumfului globalizării politice reprezintă una din cele mai inspirate iniţiative ale editorilor celei mai vechi şi prestigioase publicaţii de dezbatere ideologică privind edificarea României moderne…
https://goo.gl/f48qmY
Eurobservator –
Elitele între construirea personalității naționale și articularea conștiinței naționale
În general, mersul unei națiuni prin istorie este responsabil într-un grad înalt de stadiul dezvoltării sau, dimpotrivă, al înapoierii prezente. Cu excepțiile de rigoare, statele puternice de azi sunt cele care au avut capacitatea de a depăși dificultățile legate de dificila condiție umană și de a își articula un destin pe măsura propriului potențial. Așa cum scria Emil Cioran, nu putem vorbi de națiuni morale sau imorale; în mod cert putem vorbi de națiuni care își urmăresc interesul cu orice preț – preț care poate și trebuie să fie condamnat de la înălțimea valorilor și principiilor noastre contemporane -, dar care a fost inevitabil și care a făcut diferența între subiectul activ al istoriei și obiectul pasiv al acesteia. Or, dacă plecăm de la aceste premise, situația românilor și a evoluției lor comportă niște certe paradoxuri.
https://goo.gl/9o3Snh
Mihai Vintilă –
România contemporană nu a apărut din nimic. Ea a fost construită de elite. Ele au purtat steagul emancipării naționale, al unității și al românismului. Ce avem astăzi este munca acestor elite. Ele au creeat România de azi pentru noi iar nouă ne revine misiunea de a o pregăti pentru românii de mâine.
Elitele și conștiința națională semnată de Mircea Platon atinge puncte sensibile ale realităților de azi. România are tot ce îi trebuie pentru a fi o națiune bine întocmită. Doar că firele sunt conectate greșit.(pag.9)- scrie autorul și în jurul acestui argument construiește întreg volumul ca o argumentație a cum trebuie făcut. Nu caută departe prin lume. Se uită chiar la oamenii care au făcut istoria noastră. Crează o antiteză între trecut și prezent cărând în spate un mare bolovan nostalgic.
Potențialul României e ignorat și risipit din cauză că subansamblurile României sunt conectate anapoda de o pseudo-elită care nu înțelege să ajute la structurarea personalității naționale a românilor. Și această structurare începe de la buna noatră așezare în raport cu potențialul identitar, cultural și modelator de acțiune pe care ni l-au lăsat strămoșii (pag.9).
Pentru a arăta acest potențial Mircea Platon conturează exemple. Și ele sunt parte din noi, ne regăsim în ele dar în același timp nu uită ca aceste exemple să fie puse exact în contextul lor, cu dușmăniile momentului dar și cu pașii succesului. Conturează astfel nu numai un îndemn la renaștere națională ci o adevărată lecție de istorie a patriotismului românesc. Modele sale sunt arhicunoscute precum Gheorghe Asachi, Nicolae Iorga sau Mihai Eminescu dar și unele locale precum Carol Mihalic de Hodocin, D.C. Ollănescu- Ascanio sau Pentru Th. Missir.
Asumarea locului și momentului istoric le ilustrează și printr-un exemplu care astăzi este uitat scriitorul I.Șt. Ioachimescu și romanul său Țărani și târgoveți. Inserarea acestui studiu în volum conturează o imagine a societății interbelice așa cum este evitat a ni se prezenta și anume o societate a contrastelor , a dezrădăcinării țăranului. Avântul modernizării, industrializării surprins de acest scriitor, acum uitat, face din exemplul dar un model e arheologie socială. Elitele de atunci în ciuda războiului idelologic și politic intern puneam mai presus de toate România și numai România. Interesele de grup, politice și personale păleau când intra în discuție România. Aici este problema în ziua de azi.
Căderea regimului comunist din România a fost imediat urmată de o invazie de firme de brokeraj ideologic (oengeuri, think tankuri, fundații, institute) care au conlucrat în scopul de-culturalizării românilor. (pag. 407).
Ordinea mondială capitalistă nu se bazează doar pe diviziunea globală a muncii, ci și pe diviziunea globală a gânditului. Tendința e, desigur, ca unii să producă, iar alții să înghită pe nemestecate ce li se dă. Să consume idei, să se îndoape cu conceptele modificate genetic în laboratoarele și think-tankurile altora. Cu idei de unică întrebuințare. Și de oligarhică folosință (pag.416).
Paradoxal autorul nu oferă soluții. Se mărginește doar la antiteza de care spuneam la început. Face însă altceva și anume ne îndeamnă să gândim prin prisma exemplelor pe care tocmai ni le-a relevat. Nu avem unde merge decât spre o renaștere națională pe care și autorul o speră dar nu o întrevede.
Elitele și conștiința națională este un strgăt, un semnal de alarmă cu speranța trezirii. Mircea Platon ne trage de mânecă, ne arată cum se poate face și se așteaptă la un răspuns.