Este prima dată când o carte de acest fel este concepută şi editată în România.
Detaliile de anatomie a drenajului limfatic pulmonar, la care se adaugă detalii de diseminării limfatice a cancerului pulmonar şi noţiuni de imunologie, era greu de crezut că pot face obiectul de studiu al unor chirurgi toracici. După parcurgerea capitolelor respective însă, ansamblul lucrării începe a se contura şi cititorul înţelege rostul capitolelor de început: aceea de a prezenta cât se poate de firesc (firescul medical) accesul la nivelul ganglionilor limfatici toracici (procedeele de diagnostic limfoganglionar, atât „clasice” cât şi cele mai recent apărute în lume) şi, în cele din urmă, rolul accesului asupra sistemului limfatic în tratamentul chirurgical al cancerului bronho-pulmonar.
Tratamentul chirurgical în cancerul bronho-pulmonar este prezentat unitar, sistematic, pe scurt – didactic, colegii autori punând accentul pe indicaţia chirurgicală, pe importanţa tratării ganglionilor limfatici alături de tumoră şi pe ultimele procedee apărute în lumea chirurgicală toracică internaţională.
Noţiunile teoretice prezentate sunt susţinute de exemple clinic, cazuri reale întâlnite şi tratate de autori în lupta zilnică împotriva acestei boli a omului modern – cancerul pulmonar.
Parcurgerea acestei cărţi este facilă, atât prin faptul că ideile sunt organizate şi logic succedate, cât şi datorită limbajului medical accesibil – atât studenţilor medicinişti, cât şi celor care sunt specializaţi în numeroasele domenii medicale ce se preocupă cu diagnosticarea şi tratarea pacienţilor cu neoplasme pulmonare.
La nivel mondial cancerul pulmonar reprezintă prima cauză de deces prin cancer, atât la bărbaţi, cât şi la femei, şi produce anual aproximativ 1,5 milioane de decese.
La prezentare, numai unul din şase pacienţi se află într-un stadiu rezecabil, cu şanse de vindecare. Majoritatea pacienţilor prezintă stadii avansate ale tumorii, iar supravieţuirea globală în cancerul pulmonar este în jur de 15% la 5 ani.
În faţa unui pacient cu suspiciune de cancer pulmonar primul pas este stadializarea cât mai completă – a tumorii primare (T), al statusului limfoganglionar loco-regional (N) şi al metastazelor la distanţă (M). Apoi tratamentul este stabilit de o echipă multidisciplinară care este obligatoriu să cuprindă specialităţi chirurgie toracică, oncologie medicală şi radioterapie.
Principalul factor de prognostic în cancerul pulmonar este statusul ganglionilor limfatici, în special la pacienţii care au indicaţie de rezecţie radicală sau sunt potenţial candidaţi pentru rezecţie radicală (după tratament de inducţie).
Abordul limfoganglionar este o componentă obligatorie a tratamentului chirurgical în cancerul bronho-pulmonar.
În lucrarea de faţă este prezentată metastazarea pe cale limfatică a cancerului bronho-pulmonar – anatomie, patologie, diagnostic, stadializare şi tratament chirurgical, cu exemple de cazuri clinice semnificative.
Cartea aduce în literatura medicală românească o noutate prin conţinut şi mod de abordare. Cancerul pulmonar ocupă locul I al cauzelor de deces prin cancer la nivel mondial. Agresivitatea sa crescută face ca numai 10 % din pacienţii diagnosticaţi să fie în stadiu incipient şi să aibă şanse de vindecare. Răspândirea cancerului pulmonar prin sistemul limfatic reprezintă cheia înţelegerii acestei boli şi ghidul către tratamentul cu eficineţă maximă.
Sunt prezentate căile anatomice de diseminare a cancerului pulmonar, cu particularităţi în funcţie de tipurile patologice. Capitolul care conţine metode de diagnostic limfoganglionar în cancerul pulmonar este unic în literatura românească de specialitate prin informaţia oferită, adusă la zi cu ultimele raportări din literatura internaţională, prin felul concis de prezentare şi prin valoarea didactică. Noţiunile teoretice sunt exemplificate prin prezentări de cazuri concrete de cancer pulmonar care au beneficiat de diagnostic şi tratament chirurgical.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.