Lucrarea de față este rezultatul unei cercetări cu un pronunțat caracter aplicativ în sfera instituțiilor corecționale. Plecând de la experiența profesională, autoarea reușește să transpună într-o manieră originală repere normative și sociologice cu privire la importanța studierii și susținerii desistării, ca proces ce trebuie privit în complexitatea lui. Merită evidențiate strădaniile autoarei de a compara concluziile din cercetările occidentale și datele empirice din spațiul românesc. Lucrarea este o premieră în sfera cercetării criminologice din România, adresându-se în mod egal practicienilor din sistemul de probațiune și din unitățile penitenciare, dar și publicului larg, oferind argumente pentru includerea conceptului de desistare în activitățile care vizează reabilitarea infractorilor. (Prof. Univ. Dr. Dan Petre Gabriel Banciu)
Fragment:
Lucrarea elaborată de către Faur Andreea reprezintă o contribuţie originală, semnificativă privind cunoaşterea teoretică şi metodologică a unui proces studiat în criminologie începând cu cea de‑a doua jumătate a secolului XX, odată cu trecerea de la identificarea cauzelor infracţionalităţii la identificarea factorilor care stau la baza abandonării fenomenului infracţional, fenomen prea puţin cunoscut şi cercetat în cultura organizaţională din România, fenomen ce reprezintă renunţarea voluntară la comiterea de infracţiuni în cazul persoanelor cu carieră infracţională şi care poartă denumirea de fenomenul desistării.
Autoarea a conceput o structură ingenioasă în care sunt puse în dialog trei tipuri de paradigme fundamentale asupra dinamicii evenimentelor infracţionale: biopsihosociale (ciclul vieţii), orientarea determinist-structurală, care orientează cercetările spre constrângerile şi oportunităţile demografice, economice, tehnologice, instituţionale şi care generează schimbarea comportamentelor, şi paradigma interacţionistă (culturologică sau soft), care pune accentul pe trăiri, credinţe, valori, combinate cu factori externi, ca factori explicativi ai schimbării de atitudine. Grila analitică pe care şi‑o asumă autoarea este deosebit de fructuoasă în analizarea raportului dintre etiologia comportamentului delincvent şi a întreruperii traseului infracţional.
Teoriile interpretativ‑fenomenologice şi interacţioniste abordate au pus în lumină o serie de dimensiuni de mare forţă analitică ale apariţiei şi dezvoltării relaţiilor de infracţionalitate de tipul desistării: context socioistoric favorabil (factori exteriori), carieră infracţională, durata constantă şi susţinută a abstinenţei actelor infracţionale, caracter voluntar, acceptarea/respingerea dialogului de sine, efortul de a depăşi/rezolva diferenţele, centrarea pe ce este comun/solidaritate/consens în comunitate.
Un interes accentuat este orientat spre definirea riguroasă şi precizarea sensurilor conceptelor, cu referinţe la autori semnificativi (Edwin Lemert, Shadd Maruna), aspect care conferă lecturii coerenţă, claritate şi accesibilitate. Din îmbinarea unui efort remarcabil de a sistematiza literatura de specialitate cu spiritul analitic al temei tratate, autoarea reuşeşte să surprindă o serie de accepţiuni fundamentale pentru explicarea conceptului de desistare: carieră infracţională, control social, autocontrol, frustrare, agresivitate, izolare socială, atac la persoană, stigmatizare, violenţă fizică/verbală, risc nevoie criminogenă, probaţiune, reabilitare.
Documentarea din surse clasice şi recente din capitolul I îi oferă şansa de a fructifica idei aparţinând unor autori precum E. Durkheim, A. Giddens, M. Foucault, H. S. Becker, E. Goffman, Ed. Sutherland, Ed. Lemert, şi anume faptul că identitatea condiţiilor de existenţă comunitare, organizaţionale nu determină un profil unitar, predictibil şi stabil al membrilor acestora, iar explicaţia variabilităţii comportamentului individual trebuie să încorporeze dimensiunile psihosociale, politice şi simbolice în schema constrângerilor personale (ciclul vieţii, organizare, conştiinţă de grup, semnificaţii, valori şi norme de grup, susţinute de reprezentări colective şi solidaritate de grup.
Capitolul II al cărţii aduce în mod incontestabil un merit prin identificarea „cutiei negre” a desistării, a acelui „cum” şi „de ce” infractorii iau decizia de a se transforma în „non‑infractori” (p. 53). Autoarea realizează o analiză meticuloasă a literaturii de specialitate şi a dezbaterilor recente asupra definiţiilor fenomenului desistării, a motivelor şi tipurilor de desistare (primară şi secundară), a raporturilor dintre instituţiile corecţionale şi abandonarea comportamentului infracţional.
Analiza competentă a reglementărilor normative din România relevante în sprijinirea procesului desistării din cadrul Cap. III i‑a oferit o resursă socio-juridică pentru tratarea nivelului de adecvare a sistemului justiţiei penale din România – vechiul şi Noul Cod Penal cu legile corespunzătoare, serviciile de probaţiune, instituţia penitenciarului – la cerinţele şi factorii care susţin procesul de abandonare a carierei infracţionale.
Cartea prezintă o imagine comprehensivă de înaltă relevanţă a apropierii şi/sau distanţării activităţii corecţionale – probaţiune şi penitenciare – de procesul de desistare al infractorilor prin radiografierea gradului de integrare a setului de principii ce susţin abandonarea comportamentului infracţional: principiul realismului intervenţiilor, abordarea individualizată a cazurilor, construirea speranţei, încurajarea autodeterminării, dezvoltarea capitalului social şi uman al infractorului, încurajarea progreselor în materia desistării.
Construcţia proiectului personal de cercetare din cap. IV reflectă strădania autoarei de a aduce precizări lămuritoare ale contextului abordării empirice a desistării în România, dar şi orientarea interesului spre analizarea motivaţiei interne a infractorilor de a se desista, „cu sau fără intervenţia instituţiilor din sistemul de justiţie penală” (percepţia infractorului asupra sancţiunii şi mediului carceral, dezvăluirea importanţei stimei de sine în producerea abandonului carierei infracţionale, aşteptările personale şi ale altor actori semnificativi în privinţa producerii desistării).
Cartea prezintă 17 interviuri de tip povestea vieţii centrate pe dimensiuni fundamentale ale fenomenului desistării: trecut infracţional şi identitatea de infractor, repere morale în familie, sentimente de ordin moral (ruşine, regret, remuşcare), încredere de sine, speranţă, autodeterminare, factori structurali externi (angajarea, mariajul, calitatea de părinte).
În capitolul V autoarea consacră un spaţiu amplu evaluării acestor factori pe baza a două resurse fundamentale: înregistrările interviurilor tip povestea vieţii comparate sistematic cu datele cercetărilor relevante din literatura de specialitate de la nivel internaţional.
Pe baza interviurilor în profunzime şi a observaţiilor în mediul carceral şi la serviciul de probaţiune, a studiului de documente, autoarea a reuşit să genereze naraţiuni ale participanţilor de mare semnificaţie pentru definirea desistării şi pentru înţelegerea etapelor şi particularităţilor acestui fenomen.
Un deosebit interes ştiinţific şi pragmatic din carte îl ocupă concluziile, reflecţiile personale şi recomandările autoarei privind semnificaţia desistării comportamentului infracţional din sistemul penal românesc, cauzele, consecinţele la nivel individual, organizaţional şi societal şi modalităţile de prevenţie, reabilitare şi reducere a riscurilor. A rezultat o diagnoză cu finalităţi teoretice şi practic aplicative asupra unor aspecte „intangibile” ale tranziţiei desistării în România, cum sunt: cultura organizaţională şi fenomenul desistării în instituţiile carcerale româneşti, încrederea în interiorul organizaţiei, încrederea în instituţii, conştiinţa civică, dimensiuni atitudinal valorice şi comportamentale ale participării la viaţa socială.
Conţinutul ideilor dezbătute de autoare în carte, calitatea argumentării, contribuţiile metodologice şi aplicative aduse, curajul acesteia de a investiga în premieră în România fenomenul desistării, toate aceste aspecte sunt argumente pentru a‑i recunoaşte contribuţia originală şi fructuoasă în abordarea acestui fenomen, precum şi suflul transmis atât specialiştilor, cât şi publicului larg pentru înţelegerea şi promovarea desistării ca parte integrantă a criminologiei.
Prof. Univ. Dr. Dan Petre Gabriel Banciu
Recenzii
Nu există încă recenzii.