Sub semnul lui Hippocrates

Sub semnul lui Hippocrates de Victor Voicu

„Victor Voicu mi s‑a impus prin acest flegmatism caracterial, despre care el însuşi ar putea să spună multe, inclusiv câte jertfe, pierderi şi eforturi supra‑umane l‑au costat. Deoarece, o ştim, acum, la o anume vârstă şi o asimilată experienţă, că totul costă, deşi pierderile şi suferinţele, rănile acestei plăţi, ale acestei ofrande, nu se pot echivala în nici o altă formă de valoare. Dincolo de firile noastre, distincte, e drept, ne‑au apropiat şi unele calităţi. În primul rând, poate, ceea ce numim seriozitate gravă biografică sau destinală, adică înjugarea la acea normă pe care în tinereţea noastră am descoperit‑o şi apoi ne‑am asumat‑o cu o energie şi voinţă de fier: slujirea Ideii! În cazul lui, credinţa în Hippocrates şi în jurământul lui, ca şi servirea acestuia, de parcă ar fi fost depus pe un altar; da, un altar, de bună seamă!” (Nicolae Breban)

Românii au darul de a renaşte din cenuşă

În ziua de 10 decembrie 1974 Premiul Nobel pentru medicină a fost acordat lui George Emil Palade, alături de Albert Claude şi Christian de Duve. Relativ recent s-au împlinit 40 de ani de la acest eveniment de mare semnificaţie pentru ştiinţa românească. Având argumente solide, ne place să credem că George Emil Palade este reprezentativ pentru marile valori fondatoare ale românilor, acest savant fiind un rezultat complex al genomului definitoriu al neamului nostru. George Emil Palade este un reprezentant strălucit al Şcolii Medicale Româneşti. Omagiul nostru, făcut lui George Emil Palade, se constituie implicit într-un omagiu şcolii noastre medicale. Aceste gânduri mi-au fost sugerate de o discuţie a lui George Emil Palade cu un confrate. În esenţă, marele nostru compatriot credea că românii au în genomul lor darul de a renaşte din cenuşă, ca pasărea Phoenix. George Emil Palade evocă în discuţia respectivă momente dramatice din istoria românilor şi subliniază locul central al ţăranului român ca păstrător al entităţii neamului. George Emil Palade menţionează, în această ordine de idei, două discursuri de recepţie la Academia Română: Lucian Blaga, Elogiul satului românesc, şi Liviu Rebreanu, Laudă ţăranului român (1937 şi, respectiv, 1940).

Dacă ne oprim puţin asupra paginilor autobiografice ale savantului-medic, vom realiza de unde şi cum se revendică George Emil Palade. Datorită părinţilor săi, amândoi profesori, din copilărie viitorul savant a manifestat dragoste şi respect faţă de cărţi. Deşi părinţii i-au sugerat să studieze filosofia, în 1930 el devine student al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, unde întâlneşte câteva mari personalităţi ale Şcolii medicale româneşti: Francisc Rainer – directorul Institutului de Anatomie, André Boivin (Biochimie), invitat de Cantacuzino la Bucureşti. Ceva mai târziu îl cunoaşte pe Grigore T. Popa, care a descoperit sistemul port-hipofizar şi care are un rol important în destinul lui George Emil Palade.

George Emil Palade a avut o formaţie profesională medicală completă şi complexă, în egală măsură. A lucrat în clinica Prof. Gheorghe Lupu (Colentina). Era atras de cercetarea fundamentală. Devine colaborator şi asistent al profesorului Francisc Rainer şi îşi elaborează teza de doctorat, vizând studiul nefronului la delfin. Astfel, încet-treptat, se conturează destinul viitorului mare savant.

Grigore T. Popa, care fusese bursier Rockefeller, îl sfătuieşte să-şi continue studiile în SUA. Ceea ce şi face viitorul savant de anvergură. După mai puţin de un an (1947), întrebat de George Emil Palade dacă e cazul să revină în ţară, Grigore T. Popa i-a răspuns: categoric nu! În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, George Emil Palade a fost medic militar integrat în armata română. Ceea ce-l defineşte e caracterul şi patriotismul. Tatăl său, Emil Palade, a fost comandant de companie în Primul Război Mondial, cade prizonier şi este eliberat după terminarea războiului. Copilul George Emil Palade a perceput intens dramatismul acestor evenimente din familia sa. La 34 de ani, în 1946, după cum am menţionat, la sfatul lui Gr. T. Popa, George Emil Palade pleacă în SUA. Evocarea acestei perioade de muncă intensă, dedicată, cu rezultate strălucitoare, va reveni colegilor noştri. Menţionez doar că la plecare George Emil Palade era deja o personalitate ştiinţifică definită şi un caracter puternic motivat pentru performanţa care va veni la timp. Deocamdată vedem un om capabil să ia decizii şi să-şi asume destinul.

Vom menţiona câteva repere privind percepţia lui George Emil Palade printre contemporanii săi, inclusiv în lumea ştiinţifică şi colegii de generaţie. Günter Blobel, laureat al Premiului Nobel, colaborator şi elev al lui Palade, crede că „Palade a fost pentru biologia celulară ceea ce Einstein a fost pentru fizică”. George Emil Palade apare în marile enciclopedii drept „Romanian born american biologist”, fiind perceput în lumea ştiinţifică drept cel mai influent om de ştiinţă în biologia celulară. Relativ recent, mai exact în 2013, laureatul Premiului Nobel Randy Wayne Schekman îl menţionează ca „pionier al biologiei celulare”. Iată cum îl vedea pe George Emil Palade belgianul Christian de Duve: „Multidisciplinar, perfecţionist, şarmant. Pentru el, ştiinţa era artă. Şi, nu în ultimul rând, Palade era şarmant. Era un gentleman de modă veche, cu o etichetă şi cu o charismă de excepţie. Radia autoritate, o autoritate fără urmă de aroganţă”.

În presa română acordarea Premiului Nobel pentru medicină în 1974 lui George Emil Palade, alături de Albert Claude şi Christian de Duve, este prezentată sumar. Reproducem o frază a profesorului Ion Bruckner dintr-un articol apărut în Tribuna: „Îndrăznesc să cred că acest premiu Nobel îşi are rădăcinile şi în iubirea sa pentru Munţii Carpaţi, pentru literatură, muzică şi istorie deopotrivă”. Menţionez că, deşi primeşte cetăţenia americană în 1951, savantul român n-a renunţat niciodată la cetăţenia română. Profesorul Ion Juvara, marele chirurg, i-a fost un prieten care îl descrie cu afecţiune şi admiraţie: „Am cunoscut un tânăr zvelt, frumos, demn, măsurat în ceea ce făcea, cu un păr negru, bogat, cu ochi pătrunzători. Era foarte deschis, cu mult umor, îi plăceau şotiile camaradeşti”.

Prin influenţa şi prestigiul său, George Emil Palade a determinat conducătorii comunişti ai României să deschidă poarta unui nou destin: dezvoltarea biologiei celulare în România. În 1970, prof. dr. Nicolae Simionescu şi dr. Maya Simionescu obţin aprobarea să plece în Statele Unite să lucreze în Laboratorul lui George Emil Palade. În 1979, cei doi oameni de ştiinţă revin în ţară şi înfiinţează Institutul de Biologie şi Patologie Celulară, care poartă actualmente numele regretatului acad. Nicolae Simionescu şi este condus de acad. Maya Simionescu.

George Emil Palade a urmat constant interesele ştiinţei româneşti, înscriindu-se printre marii săi întemeietori. Aş vrea să închei această schiţă cu un episod impresionant care pune în valoare testamentul lui George Emil Palade, precum şi percepţia familiei vizând apartenenţa marelui savant la pământul românesc. După trecerea sa la dreapta Domnului, George Emil Palade este incinerat, iar cenuşa sa este împrăştiată de copiii lui – Philip Palade şi Georgia Palade van Dusen – în Masivul Bucegi, de pe Vârful cu Dor.

Iunie 2016