Tratat de chirurgie. Volumul III. Chirurgie oro-maxilo-facială

Tratat de chirurgie. Volumul III. Chirurgie oro-maxilo-facială, Coordonator: Alexandru Bucur, Sub redacția: Irinel Popescu

PREFAŢĂ

Chirurgia oro-maxilo-facială este o specialitate al cărei teritoriu este relativ bine delimitat, incluzând structuri anatomice complexe ale capului şi gâtului, fapt care condiţionează o patologie extrem de diversă, cu impact funcţional şi estetic major.

Specialitatea a început să se creioneze şi să se definească de-a lungul timpului, odată cu progresele obţinute în domeniul chirurgical. În România, chirurgia oro-maxilo-facială s-a dezvoltat concomitent şi în acelaşi curent de opinie cu celelalte ţări europene. În 1935, Prof dr. Dan Theodorescu preia conducerea învăţământului stomatologic şi înfiinţează la Bucureşti prima Clinică de chirurgie buco-maxilo-facială la Spitalul Colţea, mutată ulterior la Spitalul Colentina. Din 1948 şi până în prezent, această specialitate îşi desfăşoară activitatea în Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, care poartă numele Profesorului Dan Theodorescu, tradiţia fiind dusă mai departe de nume de prestigiu în domeniu, precum Prof. dr. Valerian Popescu – membru al Academiei Române, Prof. dr. Corneliu Burlibaşa – membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, Prof. dr. Nicolae Gănuţă – membru al Academiei de Ştiinţe Medicale.

Traumatismele şi infecţiile oro-maxilo-faciale, tumorile benigne şi maligne ale părţilor moi şi osoase, afecţiunile glandelor salivare şi ale articulaţiei temporo-mandibulare, malformaţiile congenitale şi anomaliile dento-maxilare, afecţiunile de cauză dentară ale sinusurilor maxilare, sau afecţiunile dento-parodontale implică instituirea unor tratamente chirurgicale specifice, inclusiv tehnici de plastie reconstructivă oro-maxilo-facială, având în vedere însă că de cele mai multe ori factorul cauzal aparţine structurilor dento-parodontale.

În lucrarea de faţă am redactat doar o parte din patologia complexă a specialităţii, fără a include capitole de bază, cum ar fi: anestezia loco-regională în teritoriul oro-maxilo-facial, extracţia dentară şi complicaţiile acesteia, chirurgia endodontică şi cea preprotetică, patologia incluziei dentare, sau chirurgia parodontală. Având în vedere faptul că această lucrare se adresează absolvenţilor de medicină generală, care nu posedă cunoştinţe de stomatologie, nu am considerat oportună introducerea acestor noţiuni, care de altfel sunt parte integrantă a specialităţii.

În lumea medicală europeană, specialiştii în chirurgia oro-maxilo-facială trebuie să posede dublă licenţă (stomatologie şi medicină generală), tocmai pentru a putea aborda întreaga patologie specifică, tratamentul chirurgical urmărind să restabilească funcţionalitatea aparatului dento-maxilar, şi implicit estetica dento-facială.

Această lucrare este rezultatul experienţei de peste 50 de ani a colectivului Clinicii şi a numeroaselor schimburi de experienţă internaţionale, care ne-au permis o actualizare în contextul noilor concepte pe plan mondial.

Doresc să mulţumesc şi pe această cale domnului Prof. dr. Irinel Popescu, care a înţeles şi mi-a oferit prilejul de a sublinia încă o dată faptul că specialitatea de chirurgie oro-maxilo-facială reprezintă o punte de legătură între stomatologie şi medicina generală, fiind indisolubil legată de fiecare dintre acestea.

Prof. dr. Alexandru Bucur