Tratat de chirurgie. Volumul IV. Chirurgie toracică, Coordonator: Teodor Horvat, Sub redacția: Irinel Popescu
PREFAŢĂ
„Să sădeşti un pom, să faci o casă şi să faci un copil”, grăieşte un vechi proverb românesc. Dacă ai făcut toate acestea, înseamnă că nu ai făcut umbră pământului fără de nici un folos şi că ai lăsat ceva în urma ta care să amintească semenilor despre trecerea prin timp a fiinţei tale.
Dar, să scrii o carte sau poate mai multe, de unul singur sau cel mai bine în colaborare, asta cum se cheamă? Şi pentru a nu rămâne o întrebare retorică, am să încerc să dau şi un răspuns. Asta înseamnă că ţi-ai făcut datoria faţă de tine, iar dacă această carte este de folos şi altora şi în special tinerilor, semnifică că ţi-ai făcut datoria şi faţă de ei.
A-ţi face datoria în chirurgie, înseamnă a fi un adevărat chirurg. Iar a fi un chirurg „făcut şi NU născut”, înseamnă că aparţii unei şcoli, la care te-ai format, că ai avut un maestru, un mentor, un profesor care la rândul lui a fost elevul unui predecesor.
Foştii noştri maeştrii pe lângă munca de zi cu zi în sala de operaţie, au pus mâna şi pe condei, nu numai pe bisturiu. Iar unii dintre ei au avut într-adevăr „muc la condei”, pentru a-1 parafraza pe Eminescu.
În chirurgia toracică s-au scris tratate şi monografii după care generaţia mea a învăţat. A scris profesorul Cărpinişan, profesorii Oancea, Coman, Ziti, doctorii Bejan, O.T. Iliescu, Hica, Stan şi alţii. Noi, după cărţile lor ne-am instruit, pentru care le rămânem îndatoraţi.
A venit timpul ca şi generaţia noastră să pună mâna pe condei şi să înnegrească hârtia cu folos. Asta s-a datorat, în principal, faptului că şi alte generaţii chirurgicale ajunse la vârful specialităţii lor au făcut un lucru similar. Aşa se face că împreună cu toţii, îndemnaţi de profesorul Irinel Popescu, încercăm să scriem un Tratat de Chirurgie. Din acest tratat face parte şi volumul nostru, consacrat chirurgiei toracice. În paginile sale veţi găsi 46 de capitole, la scrierea cărora au contribuit 25 de autori. Practic, sunt cuprinse toate aspectele de patologie chirurgicală traumatică toracică, a peretelui toracic, a pleurei şi pericardului, a traheei şi a plămânului, a mediastinului, a diafragmului.
Un capitol reprezentativ este consacrat anesteziei în chirurgia toracică, care este o premieră pentru o carte de chirurgie toracică.
În domeniile în care şcoala românească de chirurgie toracică nu are experienţă, am apelat la autori străini. Mulţumim Profesorului Klepetko de la Viena pentru capitolele „Transplantul pulmonar” şi „Endarterectomia pulmonară pentru hipertensiunea pulmonară tromboembolică” acestea fiind capitole tot în premieră pentru prezentul tratat şi un adevărat ghid diagnostic şi terapeutic pentru noi, care încercăm să călcăm pe urmele celor cu experienţă în domeniu.
Nu i-am uitat pe antemergătorii noştri în chirurgia toracică. Lor le este consacrat un capitol de prim început al tratatului. Dacă nu ar fi existat ei nu am fi existat noi. Chirurgia toracică în România s-a născut prin chirurgii de chirurgie generală din a doua parte a secolului al XIX, dar în special din prima jumătate a secolului al XX-lea. Ei au fost adevăraţii pionieri şi în cele mai multe cazuri au fost autodidacţi, cu alte cuvinte au învăţat chirurgia toracică la locul de muncă. Loc, care a fost în spitale mai mici sau mai mari sau sanatorii răsfirate prin munţi. Pe drumuri de şes sau de munte, cu instrumentele chirurgicale în taşcă, cu credinţă în suflet şi cu speranţa de izbândă au păşit pionierii chirurgiei toracice româneşti.
Lor, cât şi tuturor chirurgilor români care în timp s-au aplecat asupra chirurgiei toracice, le dedicăm această carte.
Prof. dr. Teodor Horvat
Recenzii
Nu există recenzii până acum.