Tratat de chirurgie. Volumul VII. Chirurgie cardiovasculară, Coordonator: Radu Deac, Sub redacția: Irinel Popescu
PREFAŢĂ
Patologia cardiovasculară ocupă primul loc în ierarhia morbidităţii şi mortalităţii în întreaga lume. În secolul XXI, un asemenea flagel necesită o abordare complexă din partea multiplelor foruri de sănătate, naţionale şi internaţionale, pentru iniţierea şi implementarea unor măsuri energice de combatere. Una dintre aceste măsuri este de ordin conceptual şi anume decretarea unei specialităţi unice, integrate – medicina cardiovasculară, aşa cum a fost deja sugerat de corifei ai cardiologiei moderne, E. Braunwald şi E. Topol. Această specialitate integrată trebuie să reunească eforturile de prevenire şi combatere a bolilor cardiovasculare.
Longevitatea, durata de viaţă şi calitatea acesteia sunt legate direct de starea de sănătate a sistemului cardiovascular. Modificarea indicatorilor caracteristici patologiei cardiovasculare se poate obţine numai în timp, în decenii, prin conjugarea eforturilor preventive şi curative ale medicinei cardio- vasculare. Diversele specialităţi implicate în acest efort nu pot dovedi eficienţă decât acţionând integrat, în cadrul unei asemenea specialităţi reunite.
Chirurgia cardiacă şi vasculară sunt ramuri terapeutice ale medicinei cardiovasculare. În strânsă colaborare, până la integrare, atât cu cardiologia clasică cât şi cu cardiologia intervenţională, chirurgia cardiacă poate contribui substanţial la atingerea acestor obiective de sănătate. Alături de o bază materială în pas cu noile achiziţii ale tehnologiei medicale, chirurgia cardiacă şi vasculară are nevoie de profesionişti, experţi în domeniu, aparţinând unor noi generaţii de chirurgi formate în spiritul vremii. Asimilarea şi adaptarea progreselor ştiinţelor fundamentale, ale progreselor tehnologice, a exploziei informatice în general, în era internetului, reclamă un nou tip de tineri specialişti într-un nou sistem de instruire, selecţionaţi din timp pe criterii de valoare şi aptitudini native. La aceste exigente cerinţe, o generaţie experimentată de specialişti trebuie să răspundă cu spiritul de sinteză de care dispune, deschiderea către schimbare, către reformarea sistemului de instruire. Pentru aceasta, sursele de informare trebuie să fie noi tipuri de publicaţii, tratate, manuale care înainte de a fi exhaustive, să ghideze pe cel ce studiază, în aspectele principale şi fundamentale ale chirurgiei.
Iniţiativa profesorului Irinel Popescu de a edita un Tratat de Chirurgie în prestigioasa Editură a Academiei Române este remarcabilă.
La acest început de secol şi mileniu este aşteptată o reformă profundă a procesului de transmitere a informaţiilor ştiinţifice în general – „translation of knowledge” şi în mod deosebit a celor din domeniul medical.
În era „medicinei bazate pe dovezi” fiecare afirmaţie trebuie bine fundamentată. Gradul de veridicitate al informaţiilor ştiinţifice aduse în favoarea unei decizii sau chiar a unei afirmaţii a fost deja ierarhizat. În acest spirit credem că trebuie să intrăm în era „chirurgiei bazate pe dovezi”.
În acest cadru mi-a revenit responsabilitatea şi onoarea de a redacta volumul de chirurgie cardiacă şi vasculară în colaborare cu autori distinşi din specialitate, alături de tineri în formare.
Deşi ne-am străduit să sintetizăm principalele informaţii ştiinţifice, alături de experienţa personală, totuşi caracterul evolutiv al cunoştiinţelor medicale în general, nu ne permite să considerăm datele prezentate în volumul de faţă ca exhaustive.
Am utilizat terminologia medicală literară şi nu ne-am permis utilizarea unei terminologii „personale” sau barbarisme de import. Există totuşi unii termeni unanim acceptaţi internaţional care exprimă cel mai fidel fenomenul sau acţiunea pe care o definesc.
În ceea ce priveşte cuprinsul volumului am considerat important ca cei ce se informează în domeniu să dispună atât de o perspectivă a rolului şi locului chirurgiei cardiace şi vasculare în medicina modernă, cât şi de una istorică a dezvoltării acestei specialităţi în România, detaşată de convingeri personale sau alte influenţe.
Imagistica modernă cu tehnologia informatică şi reconstrucţiile trimensionale aduc o lumină nouă asupra anatomiei inimii, de aceea am considerat oportun să existe un capitol despre acest subiect. Nu mai este necesar, cred, să subliniez importanţa noilor cuceriri din ştiinţele fundamentale, respectiv fiziologia inimii, pe care un expert pasionat le-a sintetizat într-un capitol al volumului de faţă. Principalele aspecte ale semiologiei cardiovasculare sunt, de asemenea, prezentate. Tehnica fundamentală a chirurgiei pe cord-deschis – circulaţia extracorporeală şi efectele ei sistemice profunde sunt succint trecute în revistă.
Cele mai importante subiecte din patologia cardiovasculară cu sancţiuni terapeutice chirurgicale sunt prezentate, de la procedee corective, reparatorii, la înlocuirea totală a inimii prin transplantare.
Evident că această ediţie este perfectibilă şi nu poate răspunde tuturor criticilor posibil a fi enunţate. Sperăm totuşi ca tânărul medic care doreşte să studieze chirurgia să găsească în acest volum informaţiile necesare pentru perfecţionarea pregătirii sale.
Prof. dr. Radu Deac
Recenzii
Nu există recenzii până acum.