Cartea publicată „De Gaulle, l’homme du siècle” este coordonată de Jean-Paul Bled, profesor emerit de istorie contemporană la Sorbonne Université și membru în Consiliul științific al Fundației de Gaulle. Aceasta reunește o serie de articole, scrise de istorici, jurnaliști și oameni politici francezi, printre cei mai prestigioși în domeniile lor de specialitate.
Volumul urmărește, în suita cronologică a vieții sale, rădăcinile și evoluția gândirii generalului de Gaulle. Structurarea capitolelor oferă și o cheie de descifrare, deopotrivă, a momentelor de formare intelectuală (educația familială și școlară, cariera militară), dar și a resorturilor care au condus la marile decizii ale generalului (momentul 18 Iunie 1940, evoluția relațiilor cu Marile Puteri, gândirea europeană). Cartea arată că mesajul transmis de gândirea și acțiunea generalului de Gaulle îi transcede viața și se proiectează în evenimentele globale ale prezentului. Conceptul de armată europeană și raporturile dintre membrii NATO, unele viziuni franceze asupra economiei europene, dar și asupra Africii și lumii arabe, toate aceste politici conțin elemente care se regăsesc în proiectele generalului de Gaulle.
Toate comenzile sunt procesate rapid și, prin confirmarea lor telefonică promptă și prietenoasă, ne asigurăm că adresa dvs. este corectă și completă, pentru a preveni orice întârzieri în livrare. Comenzile sunt expediate cel târziu a doua zi din depozitul librăriei noastre, urmând să vă ajungă în cel mai scurt timp - în funcție de modalitatea de transport aleasă, în următoarea zi lucrătoare prin curier sau în 3-4 zile prin poștă.
Produsele digitale (eBooks) sunt expediate prin intermediul poștei electronice a cumpărătorului, imediat după confirmarea plății (nu se percepe niciun tarif de expediere).
Recenzii
Nu există recenzii până acum.