Cartea regizorului Alexa Visarion reprezintă o fascinantă incursiune în lumea teatrului, şi nu numai. Avem în faţa noastră un demers interdisciplinar de excepţie care ezită în faţa regulilor uneori, alteori le crispează pentru ca de îndată, apropiindu-se de lumea clişeelor să le folosească, bulversându-le ulterior, reconstruind astfel o realitate pentru a ridica, pe ruinele acesteia o suprarealitate.
Marele artist Alexa Visarion – fără să-şi fi propus distinct aceasta – ne dă o lecţie de originalitate şi smerenie, conştient fiind de faptul că înlăuntrul nostru şi deasupra deasuprelor se află Cerul, care decide totul.
Printre personajele acestei cărţi exemplare se află Shakespeare, Cehov, Dostoievski şi alţi nu puţini „sfinţi de litere” ai literaturii universale, precum şi protagonişti de vârf ai scenei naţionale româneşti.
„Ziditor de frumuseţe, Alexa Visarion crede că rostul unui artist este să poată primi de undeva, de la creator, acel har prin care el poate dialoga cu lumea dinăuntrul şi dinafara lui. Artistul este Mesagerul.” (Maia Morgenstern)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.