Acest volum este rodul contribuţiilor numeroşilor colaboratori din universităţi, institute de cercetare şi industria chimică, şi reprezintă o introducere în Istoria chimiei româneşti, în care au fost expuse cu prioritate lucrări cu relevanţă internaţională.
Lucrarea cuprinde şi capitole privind dezvoltarea industriei chimice româneşti, rod al eforturilor miilor de chimişti şi ingineri chimişti români, care au contribuit cu idei originale în proiectarea şi dezvoltarea unor industrii, precum rafinarea petrolului sau valorificarea diferitelor fracţii în combinatele petrochimice, la nivel similar cu realizările pe plan mondial.
Toate comenzile sunt procesate rapid și, prin confirmarea lor telefonică promptă și prietenoasă, ne asigurăm că adresa dvs. este corectă și completă, pentru a preveni orice întârzieri în livrare. Comenzile sunt expediate cel târziu a doua zi din depozitul librăriei noastre, urmând să vă ajungă în cel mai scurt timp - în funcție de modalitatea de transport aleasă, în următoarea zi lucrătoare prin curier sau în 3-4 zile prin poștă.
Produsele digitale (eBooks) sunt expediate prin intermediul poștei electronice a cumpărătorului, imediat după confirmarea plății (nu se percepe niciun tarif de expediere).
Recenzii
Nu există recenzii până acum.