Era tânără pe-atuncea mama,
Deși anii erau triști și grei
Și de-odată se pornea să cânte
Niște cântece din satul ei.
Când o auzeam așa că-ncepe
Mai aproape mă dădeam anume,
Mă mutam cu sufletul în stepe
Și trăiam o vrajă fără nume.
Mai târziu, am ascultat prin țară
Voci măiestre puse-n slujba gamei,
Însă vocea nu mă înfioară
Dacă nu se-aseamănă cu-a mamei…
Iar acum, eu însumi, prins de treabă,
Cântecul i-l mormăi, pe ascuns.
Cei ce-aud se miră și întreabă.
Eu doar cânt. E singurul răspuns.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.