„Creaţia literară, spiritul critic au fost profund afectate de polarizarea etică şi politică, după sfârşitul comunismului românesc. Etica şi politica şi-au depăşit limitele, chiar fără ca ele să ajungă la o reală putere şi autonomie. Publicul literar, subţiat de noile interese proprii unei lumi deschise, s-a risipit şi asistând la luptele fratricide ale scriitorilor şi criticilor care, sub tiranie, fraternizaseră în numele impunerii sau cel puţin al menţinerii criteriilor de artă şi valoare. A urmat un război intern, mai ales paraliterar, sau cu pretext literar, care continuă. Cele câteva corectări necesare, numite revizuiri, au fost înlocuite de atacuri excomunicatoare. Falsa comunicare, (auto)triumfală, a produs un bine aparent şi un rău esenţial. Răul vine din «casă». Breban îl constată, şi-l asumă: «Vina, orbirea, a fost şi este a noastră, într-un fel ne merităm subclasarea». Prozatorul scrie o carte de cunoscător, gândită cu o înţelegere vie, o carte necesară realităţii noastre literare, de ultimă oră, dar şi pentru un timp foarte larg, despre o literatură şi o critică «trădate» şi mai puţin traduse. Pentru că «trădare» a fost, o ştim bine, doar nu e vreun secret fer(m)ecat.” / Marian Victor Buciu
„Dincolo de titlul provocator (mai provocator decât cel al cărţii lui Eugen Negrici), Trădarea criticii se constituie într-o pledoarie pentru literatura vie şi pentru întoarcerea tuturor, critici, poeţi şi prozatori deopotrivă, la uneltele lor. Abandonarea fantasmelor politice şi a sterilelor jocuri de putere literară şi întoarcerea la creaţia majoră pot fi, în opinia lui Nicolae Breban, premisele unei noi epoci culturale în istoria românilor. Autorul nu priveşte rolul literaturii din unghiul îngust al scriitorului, ci din cel larg, al naţiunii întregi, a cărei construcţie ca naţiune modernă a început şi s-a bazat pe literatura ei. Prezentul, din păcate, e un spectru, nu are consistenţă şi nici direcţie. Nici naţională, nici europeană. În acest haos axiologic, Breban propune ca reper dominant, tiranic chiar, buna şi bătrâna valoare estetică. E un pariu pentru care stă chezaşă însăşi opera brebaniană post-comunistă, cel puţin la fel de importantă ca aceea de dinainte de 1989.” / Răzvan Voncu
„Extrem de important, un Nicolae Breban viu, de o forţă uimitoare de gândire şi re-gândire a sinelui şi a lumii. Practic, una dintre valenţele cărţii este şi aceasta: de repunere în chestiune a sinelui şi de re-alegere, re-asumare – nelesnicioasă, căci, până la urmă, paşi spre asumare au fost constituiţi (şi) de acest eseu – a destinului literar personal. O asumare care implică transcenderea condiţiei locale, naţionale în sens de restrângere a literaturii la un fel de provincialism cultural, înspre un statut superior. Cu toate acestea, dacă Trădarea criticii nu poate asigura o bună digestie culturii şi literaturii actuale prin problemele ridicate şi prin felul ei inedit de a se configura ca un discurs complex despre lume, doar o preconcepţie ne-ar determina să dăm dreptate obişnuinţelor contemporane în dauna celei dintâi. La urma urmei, Dostoievski şi depăşirea lui sunt doar un iluzoriu efect de perspectivă. O chestiune de reprezentare. Care am văzut câte capcane ascunde. Credem însă că Trădarea criticii va prilejui benefice seisme şi re-interogări.” / Adriana Teodorescu
Recenzii
Nu există recenzii până acum.