Actualități - Evenimente - Știri, Proiecte, Românii de pretutindeni

Eveniment: Regina Maria. Prin puterea destinului la Ierusalim

 

 

Comunicat

Eveniment: Regina Maria. Prin puterea destinului la Ierusalim

Biserica Ortodoxă Română din Ierusalim (str. Shivtei Israel nr. 6, Ierusalim) a primit – în cadrul proiectului „Regina Maria. Prin puterea destinului” – membrii echipelor Fundației Culturale Ideea Europeană, Consulatului General al României la Haifa, Statul Israel, și ai Asociației Scriitorilor Israeliți de Limba Română (ASIRL) duminică, în dimineața zilei de 28 septembrie 2025.

ES Adrian Brîncoveanu, Consul General al României la Haifa, părintele Avram, poeta, jurnalista și scriitoarea Aura Christi, scriitoarea și jurnalista Dana Oprica, jurnalistul și scriitorul Dragoș Nelersa, președinte ASIRL, editorul și jurnalistul Andrei Potlog, director al Fundației Culturale Ideea Europeană, au vorbit despre regina Maria și Regele Ferdinand. Despre România, prezentul, trecutul și viitorul acestei țări europene. Despre instituțiile de patrimoniu ca, de pildă,  „Contemporanul”, revistă națională care se apropie de aniversarea de 145 de ani de la înființare.

Părintele Avram s-a referit detaliat, cu o impresionantă erudiție și o cuceritoare căldură sufletească, la istoria Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim și la istoria Bisericii din Ierihon. La nevoia de rugăciune pentru pace. La divinitatea care le veghează pe toate. ES Adrian Brîncoveanu, Consul General al României la Haifa, a vorbit detaliat despre regii României Întregite. Despre misiunea ES în Israel. Despre provocările istoriei și înțelepciunea de a-ți păstra calmul în orice situație.

Fundația Culturală Ideea Europeană a făcut o donație de carte, albume și reviste de cultură și a profitat de prilejul de a vorbi, prin reprezentanții săi, despre identitatea românească și componentele acesteia (etnică, culturală, religioasă ș.a.). Despre valorile naționale. Despre albumul „Regina Maria. Prin puterea destinului”, care a văzut lumina tiparului la Editura Ideea Europeană și proiectul româno-israelit al Fundației Culturale Ideea Europeană.

Pe parcursul desfășurării proiectului israelit, organizat în instituții de vârf din trei orașe israelite (Haifa, Tel Aviv și Ierusalim), au fost organizate conferințe de deschidere și prezentare a proiectului, invitații au făcut incursiuni în istoria națiunii române, organizatorii au organizat expoziții și prezentări de carte, albume și reviste culturale românești. S-a vorbit despre „Contemporanul” la ceas aniversar, făcându-se o succintă incursiune în istoria acestei publicații care face parte din patrimoniul național românesc. Au avut loc discuții interactive cu publicul, prezentarea albumului omagial „Regina Maria. Prin puterea destinului”, concursuri, spectacole, proiecții de film, lecturi publice, donații de carte, albume și reviste de cultură ș.a.

Filmul realizat Sorin Ilieșiu, „Regina Maria, ultima romantică, prima femeie modernă”, rolul Reginei Maria fiind jucat de actrița Maia Morgenstern, a fost urmărit cu luare-aminte și admirație.

Ecouri la proiectul „Regina Maria. Prin puterea destinului”, organizat de FCIE cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni:
„Turneul nostru israelit, organizat de Fundația Culturală Ideea Europeană, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni în orașele Tel Aviv, Ierusalim și Haifa, readuce în prim‑planul vieții sociale, culturale și istorice mode­lele naționale românești în Anul Reginei Maria, an în care cei doi regi ai României Întregite – Regina Maria și Regele Ferdinand Cel Loial – împlinesc 150 și, respectiv, 160 de ani de la naștere. E un prilej inspirat de a repune în discuție o serie de teme de o evidentă actualitate ca, bunăoară, modelele nați­onale, iubirea de patrie, nevoia de caractere, rega­litatea, monarhia, naționalismul maiorescian – «în limitele adevărului», identitatea națională, cu toate componentele ei: lingvistică, religioasă, culturală ș.a. Și chiar aceste teme le‑am abordat generos și aplicat ală­turi de ES Adrian Brîncoveanu, consul general, șef al Consulatului General al României la Haifa, diplo­mat care construiește lucruri temeinice, de durată, în Statul Israel, Dana Oprica, Andrei Potlog, Bianca Marcovici, Ada Shaulov Enghelberg, Haim Rotter, Dragoș Nelersa, președinte al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba română, părintele Avraam, Shlomo Abramovici, președinte al Organizației Evreilor Originari din România (HOR), și invitații noștri la evenimentele organizate, în septembrie 2025, în Țara lui Dumnezeu, despre care protago­nista acestui demers – regina Maria – susținea că o simte cu inima. Adică exact cum simțea țara ei de adopție, unde a fost primită, acceptată, admirată și iubită.” (Aura Christi)

 

„Proiectul s‑a desfășurat în parteneriat cu insti­tuții de prestigiu, precum revista «Contemporanul», care apare sub egida Academiei Române, în colaborare cu instituții culturale româ­nești și israelite. Programul a cuprins conferințe și mese rotunde, spectacole și recitaluri, expoziții și lansări de carte, lecturi publice și sesiuni de auto­grafe, vizite oficiale la instituții culturale și civice. În centrul acestor manifestări s‑a aflat și se află – la ora la care văd lumina tiparului aceste rânduri continuă promovarea acestui valoros proiect inter­național – lansarea unui album aniversar dedicat Reginei Maria – «Regina Maria. Prin puterea destinu­lui» – realizat în condiții grafice de excepție, apărut la Editura Ideea Europeană în Colecția Academica – și ilustrat cu imagini rare din colecțiile Bibliotecii Academiei Române, ale Muzeului Național Peleș, Muzeului Național Cotroceni, Muzeului Național de Artă al României și altor colecții particulare. Albumul adună contribuțiile unor personalități de prim rang, între care acad. Ioan‑Aurel Pop, acad. Georgeta Filitti, Dumitru Preda, Liviu Țăranu, Răzvan Theodorescu, Ștefania Dinu, Narcis Dorin Ion și Aura Christi. Prin această inițiativă, Fundația Culturală Ideea Europeană aduce un omagiu Reginei Maria și întărește punțile de legătură dintre România și Israel, dintre țara de origine și diaspora românească, dintre memorie și actualitate, consolidând identitatea românească. Proiectul devine o celebrare a unei mari suverane și un act de continuitate culturală, spirituală și iden­titară, menit să reafirme rolul culturii românești ca punte de dialog și recunoaștere în spațiul universal.

Regina Maria rămâne, la un secol și jumă­tate de la naștere, un model de leadership feminin, de diplomație activă și de demnitate națională. Ea a demonstrat că frumusețea și sensibilitatea pot fi transformate în arme diplomatice, că o regină poate deveni ambasadorul cel mai eficient al unei cauze naționale și că România, prin ea, și‑a găsit un loc de cinste în istoria Europei. În paginile sale de jurnal, Regina Maria nota: «Mi‑am pus toată inima și toată viața în slujba acestei țări. Dacă am reușit să fac ceva, a fost pentru că am iubit România mai presus de orice». Aceste cuvinte, rostite de o suverană năs­cută departe, dar înrădăcinată prin destin în pămân­tul românesc, rezumă marea lecție a unei vieți: aceea că dragostea poate deveni forță istorică și că diplo­mația, atunci când este dublată de sacrificiu și de credință, poate schimba fața lumii.” (Dana Oprica)

La 00.58 a sunat o altă alarmă în cartierele din centrul orașului Rishon LeZion, unde ne aflam. Oamenii s-au retras în adăposturi. Rachetele au fost doborâte fără să se înregistreze victime și pagube. Pe cer urmăream avioane militare și drone, care ne vegheau.
În rugăciune am mulțumit pentru totul tuturor Puterilor Cerești.

La revenirea în România, bucuroși de faptul că ecourile la proiectul nostru curg frumos spre noi, repetăm același refren devenit tradiție:
Misiune îndeplinită. Vă invităm să ne urmăriți, pentru că merită!

 

Proiect finanțat de 

Organizator: Fundația Culturală Ideea Europeană
Partener de proiect: Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Română – ASILR
Parteneri media: Muzeul Național al Literaturii Române, APLER/ Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România, revista Contemporanul. Ideea Europeană, agentiadecarte.ro, Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Română – ASILR, Gazeta Românească, Editura Familia ș.a.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.