Marile jocuri

Un roman al crimei, al dezmăţului şi al erotismului maladiv, eşuând – în siajul stoicilor – într-un suicid, tratat drept o împlinire prin moarte. Un roman întunecat, cu vinovaţi pierduţi în hăţişurile amoralităţii, cu fraţi incestuoşi şi sfinţi învinşi de moartea celor dragi, psalmodiind, în ciuda acesteia – din subteranele întunecatelor suferinţe –, voinţa de putere, voinţa de a crede într-o lume cariată, pierdută în valea unui declin fără sfârşit.
Un tur de forţă acest roman, acest poem epic al existenţei şi morţii, al credinţei şi viului, al trădării şi iubirii.
Un veritabil montagne russe, având ca supratemă relaţia maestru-ucenic şi revedincându-se explicit din ilustra tradiţie a marilor romancieri ai epocii de aur a literaturii ruse.
„[…] cititorul îndrăgostit de intrigă, de acţiune va urmări cu sufletul la gură hăţişul epic propriu-zis – cel în care se urăşte, se iubeşte, se ucide, se moare, în care încap incestul, trădarea, fapta, în care se întâmplă lucruri de povestit mai departe, cu mâna la gură a uimire, a curiozitate „tramatică”.
[…] Vulturi de noapte este, şi prin cel de-al treilea şi penultim volum al său, un bildungsroman ambiţios, cu mari secvenţe excelente despre complicata relaţie maestru/discipol; despre nevoia de autonomie la fel de acută ca aceea de apartenenţă – tânărul fiind hărţuit deopotrivă de chemări tulburi ale fiinţei sale neterminate şi de nevoia de a paşi pe urme sigure; despre arta ca modus vivendi, despre auroral şi crepuscular, despre muritudine şi cuvintele ei, despre legăturile de sânge şi de gând, mereu imponderabile. Pe fundalul unei intrigi strânse, palpitante, pe care cititorul o va putea descoperi cu încântarea iubitorului de povesti, marile jocuri ale Aurei Christi sunt, încă o dată, copleşitoare.”
(Irina Petraş)