Toate comenzile sunt procesate rapid și, prin confirmarea lor telefonică promptă și prietenoasă, ne asigurăm că adresa dvs. este corectă și completă, pentru a preveni orice întârzieri în livrare. Comenzile sunt expediate cel târziu a doua zi din depozitul librăriei noastre, urmând să vă ajungă în cel mai scurt timp - în funcție de modalitatea de transport aleasă, în următoarea zi lucrătoare prin curier sau în 3-4 zile prin poștă.
Produsele digitale (eBooks) sunt expediate prin intermediul poștei electronice a cumpărătorului, imediat după confirmarea plății (nu se percepe niciun tarif de expediere).
Nicolae Breban (proprietar verificat) –
Nicolae Breban:
„Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn‑a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște…”
Mihai Eminescu, Glossă
Profesorii mei de limba română nu îndrăzneau să comenteze în clasă Glossa – marele poem eminescian interzis în școală. Singurul care a avut curajul, profesorul Samoilă, a golit o sticlă de vin și ne‑a vorbit o oră despre Glossă, după care a fost chemat la sediul partidului și era cât pe ce să fie arestat. Bineînțeles că noi, tinerii de 14‑15 ani, n‑am reușit să înțelegem mare lucru. Nici nu îndrăzneam să întrebăm pe nimeni ce semnificație au versurile din strofa citată mai sus, pe care încercam s‑o înțeleg asociind‑o cu imaginea a ceea ce am numit eu cântarul roman, văzut în Lugojul tinereții mele. La începutul anilor 1950, adolescent fiind, mă plimbam pe malul Timișului, în orașul Lugoj, unde mi‑am făcut liceul, iar sâmbetele și duminicile mă pierdeam în forfota de lângă râu, unde se vindeau diferite produse. În chip ciudat, mă preocupa modul în care femei tinere, țărani, negustori cântăreau ceea ce vindeau mândrilor bănățeni. Femeile foloseau ceea ce am putea numi, spuneam, un cântar roman – o scurtă bară de metal, cu două platouri minuscule pentru greutatea ce măsura și produsul. Tinerele femei țineau acest mic cântar cu două degete în aer. În dorința aproape febrilă de a înțelege un Eminescu scos deja, în anii ’50, de bolșevici din toate manualele școlare, am încercat să‑l înțeleg prin ciudata asociere, după cum spuneam, cu acel cântar roman, mai exact, cu limba cântarului și „recea cumpăn‑a gândirii”.
Într‑un mod tipic adolescentin, fostul puber care eram – și căruia îi păstrez până târziu semnele de orientare și înțelegere – și‑a amintit de marele poem eminescian Glossă, când Aura Christi mi‑a pus în mână volumul ei, Treptele fericiților, ilustrat de Mircia Dumitrescu – un volum de o extremă originalitate, care m‑a făcut să înțeleg modul în care poeta a încercat – și încearcă și astăzi – să trăiască și să accepte inacceptabilul: moartea Sfintei ei Mame. Astfel se face că acum, în aceste pagini, am înțeles altfel geniul august liric de psalm, moștenit de la marii poeți latini…
Recenzia completă o găsiți accesând linkul:
https://www.contemporanul.ro/editorial/aura-christi-si-treptele-fericitilor.html
Timotei Prahoveanul (proprietar verificat) –
Timotei Prahoveanul:
Treptele fericiților – scara urcușului lăuntric
Aura Christi ne încântă cu o nouă apariție la Editura Ideea europeană (2025), poeme însoțite de ilustrații realizate de Mircia Dumitrescu, unde fiecare pagină pare să respire tihna celor care au înțeles că arta este mai mult decât frumusețe, este punte între văzut și nevăzut, între pământ și Cer. Coperta volumului ilustrează scara unui palat în stil baroc, cu sculpturi ocrotite îndeosebi de îngeri, care, încă de la prima vedere, ne poartă cu gândul la episodul din Cartea Genezei, capitolul 28, unde se spune că Patriarhul Iacov a văzut în vis o scară ce unea cerul cu pământul, învăluită de nori, pe care urcau și coborau îngeri. Această imagine biblică ne urmărește ca o lumină blândă, amintindu‑ne că și în zilele noastre furtunile sufletului caută o scară, spre înălțimi.
Părinții Bisericii ne spun că scara văzută în vis de Patriarhul Iacov o reprezintă pe Maica Domnului, cea prin care Fiul lui Dumnezeu S‑a coborât pe pământ, luând chip de om, și S‑a sălășluit în pântecele ei, din iubire nemărginită față de oameni. În această negrăită iconomie a Întrupării se oglindește speranța umană, căci omul rămâne mereu în căutarea cerului care să‑i vindece rănile văzute și nevăzute.
Mai multe: https://www.contemporanul.ro/lecturi-despre-carti/treptele-fericitilor-scara-urcusului-launtric.html
Maria Ana Tupan (proprietar verificat) –
Maria Ana Tupan:
Un periplu dantesc
Apărut recent, volumul Treptele fericiților (Editura Ideea Europeană, 2025), de Aura Christi, cuprinzând elegii la moartea mamei, este o construcție complexă, modelată după periplul dantesc. Nicolae Breban vorbește de „boarea de sfințenie” pe care o emană poemele, impresia provenind nu numai din atmosfera de austeritate, imaginarul stilizat, de iconografie bizantină, și lirismul sublimat, ca într‑o monodie în versuri, ci și din epurarea panopliei mitico‑poetice din cărțile anterioare, restrânsă acum la imaginarul biblic. Momentul pierderii mamei este acela al întoarcerii, ca în Divina Comedie, către spiritualitate. Căutarea mamei nu mai este posibilă în universul fizic, ci într‑un spațiu al liminalului, unde valorile sunt redefinite, lumea înțeleasă diferit, dar, în același timp, limita îngăduie contactul dintre lumi, trăirea unui sentiment al contopirii cu întreaga ființă, însuflețită de prezența divinului.
Cele trei părți ale volumului sunt, ca și Divina Comedie, un perlerinaj dinspre criza existențială provocată de pierderea mamei către purgatoriul suferinței implicite în condiția umană ca viață către moarte, dar sublimată în scenariul cristologic al crucificării, învierii și unificării în spirit a creațiunii (pogorârea Sfîntului Duh – cu corespondent păgân în mitul drăgaicelor/ sânzienelor). Paradisului dantesc îi corespunde starea de grație, de beatificare a contopirii lumilor (simbolizată de multiplicarea lui 1 în numărul 11.11) și de gratitudine pentru darul divin al creației. Ființa individuală aspiră la un tipar etern, ca o umbră sau idee platonică pătrunsă în peștera conștiinței. Prototipul este regele David din psalmul 151, care mulțumește lui Dumnezeu pentru că a fost ales, pentru că i‑a dăruit meșteșugul lirei și darul poeziei. Ca ales al Domnului, l‑a învins pe Goliat, răscumpărându‑și neamul. Prin poezie, Aura Christi a învins moartea, i‑a dat mamei sale o nouă viață, devenind ea însăși un nume – Aura Christi – care poate spune că astfel mama i‑a devenit fiică, așa cum Maria este mama, dar și fiica lui Christ (lumina prin care a fost creat universul).
Mai multe pe: https://www.contemporanul.ro/contexte/un-periplu-dantesc.html