Miorița sacră și profană

Acest studiu monografic arată că Miorița e departe de a descrie o crimă. Prin acest mit exemplar se face un carotaj exact și profund în frământarea sufletească a ciobanului aflat în preajma unui rit de inițiere în misterele vieții, ale morții și ale naturii, prin care el, alesul, se detașează de cele lumești, pentru a se înalța sufletește și spiritual spre fericire, pe o treaptă socială respectabilă. Ciobanul simte și descrie nemurirea sufletului.

Eruditul scriitor Victor Ravini se sprijină pe lucrări de referință ale unor savanți români și occidentali, și a analizează 1 289 de variante ale Mioriței din perspectivă sinoptică, prin metoda comparativ‐calitativă. Cercetătorul și artizanul acestui exemplar demers descifrează simbolurile, metaforele și alegoriile diferit decât au fost înțelese și interpretate acestea până acum, și scoate la iveală elemente arhaice, cu aspect social și religios pre-creștin, caracteristice pentru epoca paleolitică. Demonstrația că Miorița e mai veche decât Perechea de Gânditori de la Hamangia, că a urmat evoluția limbii și s-a diversificat în mai multe variante, în funcție de epocă și obiceiuri, e strălucită și originală.

Unele variante au fost parțial deteriorate prin modificări și adaptări la condițiile sociale și economice ale rapsozilor. Conținutul sacru din cele peste o mie de variante a alunecat spre un conținut profan. La pas cu pauperizarea țăranilor, versurile cu conținut sacru și luminos au fost modificate în versuri cu conținut juridic și întunecat, aproape. În Miorița natura este divinizată, divinitatea e umanizată, iar omul e îndumnezeit. Iată câteva teme a căror abordare transformă Miorița într-o capodoperă a literaturii universale, un ghid spiritual universal valabil. / Aura Christi