Alcaz este numele literar pe care şi l-a ales autorul, Alexandre Casimir Lungart, preluând de la Alexandre primele două litere şi de la Cazimir (cum era scris înainte de obţinerea cetăţeniei franceze) primele trei. Născut la Bucureşti pe 4 martie 1927, a urmat cursurile fostei Academii Comerciale, pe care le-a absolvit în 1949. După un an de activitate profesională la Uzina chimică Dudeşti, devenită ulterior Uzina de medicamente Bucureşti, şi apoi încă doi ani la institutul de proiectări IPROCHIM, în 1952 este recrutat în Ministerul Industriei Chimice, înfiinţat în acel an. Ocupând succesiv posturile de şef de serviciu, director adjunct şi director general, a participat timp de 22 de ani la crearea unei moderne industrii chimice naţionale, din păcate astăzi aproape distrusă. În 1974, la capătul unei misiuni de trei luni în câteva ţări africane, ca expert al Naţiunilor Unite, decide să rămână la Paris, unde obţine azilul politic, iar mai târziu cetăţenia franceză. După doi ani, în care a reuşit să-şi recupereze familia, soţia şi băiatul, lucrând la un institut de studii economice, pleacă în Africa, de care fusese atras dintotdeauna, ca expert al Băncii Mondiale şi apoi al Naţiunilor Unite. Timp de 22 de ani, Coasta de Fildeş, Senegal, Mali, Burkina Faso, Gabon şi Guineea au constituit pentru el noi patrii, pentru care a căutat să contribuie, în limita capacităţilor sale, la dezvoltarea lor economică.

În 1999, debutează editorial, la Paris, cu volumul de nuvele De un à sept și în România, în anul 2009, romanul Jérôme, la Editura Ideea Europeană.

De atunci, tot la Editura Ideea Europeană, au apărut volumele de proză scurtă Scrisoarea tatalui meu și Cleveral, cele de teatru Aniversarea și Îngerul păzitor, volumul de proză scurtă pentru cei mai mici De prin parcuri adunate și primul volum din trilogia ADAM, Primăvara. Continuarea este reprezentată prin publicarea celor două romane “ADAM – Iarna roșie și “ADAM – Iarna neagră“.

Arată coloana laterală

Colecție
    • Cultura ChinezăCultura Chineză
    • Nuvele
    • Biblioteca de filosofieBiblioteca de filosofie
    • Biblioteca Ideea EuropeanăBiblioteca Ideea Europeană
    • Cărți pentru copiiCărți pentru copii
    • Dezvoltare personală – PracticDezvoltare personală – Practic
    • Dicționare & EnciclopediiDicționare & Enciclopedii
    • Ediție bilingvăEdiție bilingvă
    • Galeria artiștilorGaleria artiștilor
    • Istoria mentalitățilorIstoria mentalităților
    • Istorie & Documente & PoliticăIstorie & Documente & Politică
    • Istorie, teorie și critică literarăIstorie, teorie și critică literară
    • Jurnal & Corespondență & MemoriiJurnal & Corespondență & Memorii
    • Opere fundamentaleOpere fundamentale
    • PoesisPoesis
    • Proză scurtăProză scurtă
    • Psihologie & PsihanalizăPsihologie & Psihanaliză
    • Publicistică & EseuriPublicistică & Eseuri
    • Religie & SpiritualitateReligie & Spiritualitate
    • Reviste de culturăReviste de cultură
    • Roman FictionRoman Fiction
    • TeatruTeatru
    Preț

      Jurnal de familie (eBook)

      15,20 lei

      ADAM. Iarna roșie (eBook)

      22,80 lei

      Dialog

      20,00 lei

      ADAM. Iarna neagră (eBook)

      24,20 lei

      Vacanță la Toronto (eBook)

      15,20 lei
      -9%
      Închide

      Experiențe de viață (eBook)

      15,90 lei
      -8%
      Închide

      Dialog (eBook)

      17,90 lei

      ADAM. Vara (eBook)

      32,30 lei

      Experiențe de viață

      18,00 lei

      Jurnal de familie

      18,00 lei

      ADAM. Vara

      38,00 lei

      Vacanță la Toronto

      18,00 lei

      ADAM. Iarna roșie

      27,00 lei

      ADAM. Iarna neagră

      29,00 lei
      -7%
      Închide

      ADAM – Primăvara (eBook)

      27,30 lei

      ADAM – Primăvara

      33,00 lei

      De prin parcuri adunate (eBook)

      17,40 lei

      Cleveral (eBook)

      17,40 lei

      Scrisoarea Tatălui meu (eBook)

      16,50 lei

      Îngerul păzitor (eBook)

      13,40 lei

      Aniversarea (eBook)

      17,40 lei

      Cleveral

      21,00 lei

      De prin parcuri adunate

      21,00 lei

      Scrisoarea Tatălui meu

      20,00 lei