Însemnările lui Malte Laurids Brigge

„Publicat în 1910, romanul lui Rilke constituie un vârf indiscutabil. Stările sunt, aici, pretutindeni, descrise exact, încet, viu, răvăşitor de viu; da, ritmurile curg, treptat-treptat, schimbându-şi respiraţia, şi oferind, de la un rând la altul, surpriză; ineditul, neobişnuitul, excepţionalul fiind cadrul firesc al acestui roman atipic, tensionat, printre obiceiurile casei figurând – dacă admitem că un text epic poate fi aidoma unei case, aidoma unei cetăţi, aidoma unui continent sau planete abia descoperite – imprevizibilul, şi încă o dată: imprevizibilul. Totul este neobişnuit, nou, totul poarta pecetea inevitabilului excepţional, în capul unei presupuse liste unde am inventaria excepţionalul stand atât încercările malteene de a aborda îmblânzind necunoscutul, de a fora, forja, lucra în adâncurile propriului eu în plină devenire, cât şi personajele care fac parte, volens nolens, din existenţa acestui „cunoscător feroce al lumii interioare” (Witold Gombrowicz), Malte: Maman, Sieversen, tata – „maistrul de vânătoare al lui Dumnezeu”, Sophie (dublura feminină a lui Malte), fata din casă, servitorul cu argintăria, pastorul dr. Jespersen, contele Christian Brahe, Mathilde Brahe, micul Erik, bătrâna contesa Margarete Brigge, bunica lui Malte, care „trebuie să fi fost o mare doamnă”, sambelanul, Abelone cea legată de imaginea, de o frapantă senzualitate, a unicornului… Până şi viaţa de la Ulsgaard, graţie penei rilkeene, se transformă mirabil într-un soi de personaj-fundal când plin de viaţă, mustind de surprize, spectacole, groaza copilăroasă şi vie (ca în scena în care micul Malte descoperă propria mână ca pe una străină, urmărind-o cu respiraţia tăiată), când palid, zăcând într-un soi de lancezeală (ca cina de la şapte seara, cu care micul Malte începe să se obişnuiască numai fiindcă învaţă, în vreme ce ia masa, să-i studieze pe ceilalţi).” / Aura Christi