„Predicare de la amvonul sufletului său către cititori deci mărturie a propriei credinţe în Dumnezeu, curs de teologie a Noului Testament, desfăşurat în manieră proprie a autorului dar întemeiat pe Tradiţia Ortodoxă, cu interferenţe în mistica şi spiritualitatea creştină, Viaţa lui Iisus reprezintă un eveniment literar şi spiritual în acelaşi timp. De aceea el trebuie celebrat cu bucurie duhovnicească.
Cartea trebuie citită odată în întregime fără întrerupere, şi a doua oară, fragmentar în fiecare zi câte un capitol.”
(Th. Damian)
Toate comenzile sunt procesate rapid și, prin confirmarea lor telefonică promptă și prietenoasă, ne asigurăm că adresa dvs. este corectă și completă, pentru a preveni orice întârzieri în livrare. Comenzile sunt expediate cel târziu a doua zi din depozitul librăriei noastre, urmând să vă ajungă în cel mai scurt timp - în funcție de modalitatea de transport aleasă, în următoarea zi lucrătoare prin curier sau în 3-4 zile prin poștă.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.